[mirodoni]

Chiar nu mai putem avea un schimb de opinii pe acest forum?
Chiar nu-mi puteţi răspunde la întrebările pe care le pun?
Am afirmat eu undeva că „nu mi-a plăcut filmul”, ca să considerţi că intervenţiile mele reprezintă un atac împotriva celor cărora „le-a plăcut” ?

Pitbull,
parcă declarai că nu eşti adeptul opiniilor de tipul „mi-a plăcut”, „nu mi-a plăcut”, ci „mi-a plăcut pentru că...”, „nu mi-a plăcut pentru că...”
Chiar nu te-ai lămurit că nu sunt Mistah J.? Nu ai înţeles că nu-ţi port niciun fel de ranchiună că nu ţi-au plăcut scenariile mele, pentru simplul motiv că nu erai un factor de decizie? M-a interesat şi mă interesează opinia ta, dar eu ţi-am prezentat un cub, cred eu destul de reuşit, iar tu-mi spui că nu-ţi place pentru că nu e sferă, şi-mi recomanzi să fac sfere, pentru că acum se poartă sfere, fiind „mai perfecte” decât cuburile. Fie nu ştiu, fie nu pot, fie nu vreau să fac sfere. Lasă-mă aşa!

Putem discuta în continuare despre filmul „Eu când vreau să fluier, fluier” ?
Discuţia chiar nu mai are sens dacă filmul a câştigat un premiu internaţional?
Acesta este singurul criteriu de apreciere?
A câştigat, dar la categoria „căsuţe”, nu la categoria „vile”.
Analiza se face în funcţie de categorie. Nu-i putem reproşa că nu are demisol şi mansardă, dar putem să-i analizăm construcţia. Poate fi o căsuţă foarte bună, sau un kitsch.

Întrebările mele sunt cât se poate de pertinente.
De ce nu mi se răspunde cu aceeaşi pertinenţă?
Spre deosebire de alţii, eu am intuit tot ce se va întâmpla în film. De fapt nu am intuit, e prea mult spus, nu am niciun merit, am ştiut din prezentare, deci nu m-a surprins nimic. Rămânea totuşi de văzut cum se va întâmpla totul, nu ce se va întâmpla.

E foarte simplu să apari pe forum şi să spui că ţi-a plăcut ideea filmului, fără să spui de ce şi care este această idee, doar să arăţi că ai aceeaşi gândire şi competenţă egale nu doar cu ale marelui Pitbull, ci şi cu ale unui juriu internaţional.

Eu am afirmat, pe proprie răspundere, că ideea filmului este: „Un tânărul îşi judecă părinţii, dar face aceleaşi greşeli, pentru că tot ca şi ei, el când vrea să fluiere, fluieră, indiferent de consecinţe”.
Nimeni nu mi-a justificat, explicat, de ce părerea mea este o „tâmpenie absolută”.

Realizatorii de film românesc au prostul obicei de a insulta inteligenţa spectatorului.
Nu sunt singurul care a observat că într-un penitenciar de minori nu se fac şi cursuri auto. Am ironizat acest lucru, fără să dramatizez, ca alţii, dar aşa ceva poate da o profundă amprentă de fals asupra întregului film. De aici şi acuzele de lipsă de autenticitate, de inspiraţie, de inteligenţă, de imaginaţie, de subţirime a scenariului. Acuze nu tocmai fără temei.
Să-mi explice şi mie cineva, chiar în termenii aceia rigizi, de specialitate, cum se justifică evadarea cu maşina? Pănă atunci răspund eu: dorinţa de spectaculos. Chiar şi aşa, era mult mai veridic şi mai firesc dacă se urca prietenul lui la volan. Am fi considerat că acesta este de mai puţin timp în puşcărie şi a avut când să înveţe să conducă în libertate, chiar dacă nu avea carnet. Dar şi la realizarea filmelor se vede mentaliatea românească: las’ că la ţară merge.

Ce altă interpretare i se poate da filmului „Eu când vreau să fluier, fluier” ?