http://www.gandul.info/pagini/scarba-5914991
Penibilă atitudinea acestui regizor, FŞ, faţă de prinderea infractorului-actor.
E consternant să auzi scenariul în care el ar fi judecător şi nu ar condamna pe cineva care a spart o locuinţă.
Jurisprudenţă la lumina iascăi aprinsă de cremene.
Extrem tupeul unui asemenea titlu.
Filmul mi s-a părut reuşit, însă nu în măsura de a legitima o cronică atât de elogioasă - gen Pitbul.
(Mi se pare, sau există regula ca filmele regizorilor tineri să primească cronici laudative, deseori exagerate până la penibil, iar produsele „veteranilor” să stoarcă din condei doar cuvinte toxice ?). Favoruri subliminale, privilegii tăinuite, dezvoltare durabilă, ceva ?!
Iarăşi cineva a amestecat virtuoz cuvintele dexului în joben şi le-a scos arătând o deontologie livrescă de tristă amintire.
Studenţii de an terminal de la UNATC au jucat piesa „Eu când vreau să fluier, fluier” în stagiunea 2001-2002, dacă îmi aduc bine aminte. (Cu 2 banane pe post de pizza şi cafea,) acea punere în scenă avea un aer americănesc; atmosferă străină filmului. Nu c-ar fi fost neapărat o notă pozitivă, însă pe ecran multe scene par neverosimile, printre care şi atitudinea de mangustă a gardienilor, aliniaţi lângă zidul alb de către protagonistul baricadat sau indecizia directorului, jucat deloc credibil, fără prestanţă şi fără nici o abilitate în negocieri. Etc.
Băiatul a interpretat excelent cu toate că nu l-au prins înjurăturile mult prea grele aruncate mamei; vina scenaristului.
Un film pe care îl poţi urmări, neplictisit, spre deosebire de mult-prea-lungile metraje româneşti de 2 ore sau mai mult, din ultimul timp.