Originally Posted by Disciple:
|
Windom: eu spun ca geniul lui King sta in introspectia psihologica pe care o dovedeste de-a lungul romanului. Acolo horror-ul se afla in planul doi, dar atunci cand se apeleaza la acesta , sar scantei!
|
Eu nu sint chiar de aceeasi parere in cazul asta. Introspectie psihologica cred ca e mult spus aici. Psihologia personajelor este elaborata doar in masura in care aceasta serveste filonului horror. Nu cred ca lucrurile stau invers. In schimb, acest lucru se intimpla in cazul Misery sau in cazul Dolores Clairborne (daca le-ai citit, stii despre ce vorbesc). Acolo, intr-adevar, psihologicul e cel care conteaza. Horrorul, atit cit este, e secundar, justificat prin conturarea psihologica a personajelor principale. Pentru mine astea sint cele mai reusite romane ale lui King. In tinerete King reusea sa-mi dea frisoane. Din pacate nu mai reuseste acest lucru astazi. Recent am recitit Cimitirul Animalelor si, spre surprinderea mea, mi s-a parut o povestire destul de puerila dupa ce, la o prima lectura cu ceva ani in urma, intorceam cu mina tremurinda pagina.
Originally Posted by Disciple:
P.S: Tocmai acum mi-am adus aminte ca filmul a primit 2 nominalizari la Zmeura de Aur pentru cel mai prost regizor si cea mai proasta actrita. WTF???  |
E un lucru stiut faptul ca filmul a fost primit cu citeva ridicari din sprinceana, mai ales ca venea dupa Barry Lyndon, film care probabil a produs ceva orgasme in anumite cercuri elitiste.
Referitor la actrita, Shelley Duvall nu a mimat teroarea ci a trait-o cu adevarat in compania lui Kubrick, experimentind un adevarat martiriu, fiind obligata sa repete uneori pina la 200 de duble, dupa anumite zvonuri. Dupa ce anterior jucase la bonomul Altman, iti dai seama ce impresie i-a facut Kubrick (eu am o editie pe 2 discuri a filmului, cu o gramada de bonusuri, iar intr-unul din documentare asistam chiar la un asemenea conflict intre ea si Kubrick). Cred ca pe platoul ala doar Jack s-a simtit in largul sau...