View Single Post
Old 27 Apr 2010, 21:45   #509
Ipu
Discipolul Diavolului
 
Ipu
 
Join Date: May 2009
Posts: 1,980
Până ce ne transferă mesajele, să răspundem aici celor scrise de Fiul Conformismului, cel „fără șanse de a deveni vreodată un Mesia”.

În primul rând, Creștinismul de la Constantinopol, confesiunea non-denominativă și de fapt pre-denominativă, de care râd pragmaticii din Occident, are măcar calitatea că nu urmărește, spre deosebire de celelalte confesiuni creștine, prozelitismul.
În al doilea rând, Creștinismul Ortodox nu are pe conștiință zecile de milioane de victime inocente ale inchizițiilor, războaielor religioase și de jaf colonial inițiate și purtate de „frații” care își zic „universali”.
În al treilea rând, Ortodoxismul este o confesiune descentralizată teritorial și neafiliată politic unui stat străin, spre deosebire de alte confesiuni creștine.

Pe de altă parte, Dumnezeul lui Avraam (Dumnezeul de cort al popoarelor nomade din Orientul Mijlociu) nu numai că nu ne iubește pe noi, europenii, pe noi, sedentarii, dar ne și calomniază în mitul agricultorului fratricid și îi îndeamnă pe abelicii nomazi să se răzbune și să ne domine.
Hristosul nostru, descendent al eroilor noștri arieni - în accepțiune culturală, nu rasială, Mithra, Buddha, Dionysos, Zalmoxis ș.a.m.d. - reprezintă un tezaur cultural valoros numai dacă îl curățăm de tot balastul subversiv al unor interese ne-europene și inumane.
__________________
„Iubirea" e un cuvânt şi-atât. Există şi cuvinte care nu au un sens anume, ci reprezintă numai o alăturare de sunete.
Ipu is offline   Reply With Quote sendpm.gif