Încă nu; însă am avut un presentiment neplăcut acum 2 zile când mi-am scos crucea de la gât, pentru că nu se încadra în vestimentaţia acelei zile. Azi toată seara am privit ca fascinată banala cruce de aur de pe pieptul ascetic al lui Horaţiu Mălăele. Când în drum spre casă ne-a apărut, brusc, în faţă, un microbuz, tocmai când ieşeam de pe podul de la Poarta Albă, mi-am amintit iar de crucea pe care-o lăsasem acasă. Mâine am să o port din nou, indiferent de cum mă voi îmbrăca.
PS: A fost ca într-un vis, unde io chiar dormitam, nicicând nu mi-a fost dat să trăiesc o frână mai lină şi mai eficientă pe un Logan amărât; despre viteză nici nu vreau să mai aduc aminte. Instinctul de şofer cu peste 10 ani de permis şi doar 500 de km de condus
m-a făcut totuşi să întorc capul în spate: nu era nicio maşină-n urmă, probabil că ăsta a fost şi norocul nostru. În timpul ăsta idiotul cu microbuzul şi-a văzut liniştit de depăşirea camionului (sau autocarului). În fracţiunea aia de secundă timpul a îngheţat efectiv, am încetat să respir, inima a încetat să mai bată... a trecut un secol tot aşteptând să aud zgomot de fiare contorsionate, secol în care mi-am reamintit de acel presentiment. Şi totuşi nu a fost suficient timp ca să-mi fie frică, sau să mă gândesc că atunci urma să mor, parcă aş fi trăit filmul altcuiva.