View Single Post
Old 24 Apr 2010, 17:45   #686
Pashpix
Guru
 
Pashpix
 
Join Date: Apr 2007
Posts: 559
Regizorul Sergiu Nicolaescu, internat la Spitalul Floreasca după ce a căzut şi s-a lovit uşor la cap

Regizorul Sergiu Nicolaescu a fost internat, sâmbătă, la Spitalul de Urgenţă Floreasca, după ce a căzut şi s-a lovit la cap, având o rană uşoară la frunte, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare, medicul Bogdan Opriţa. Bogdan Opriţa a precizat că în urma căzăturii, maestrul Sergiu Nicolaescu are o rană uşoară la frunte, dar nu şi-a pierdut cunoştinţa. Sergiu Nicolaescu se află în prezent în sala de operaţii, unde medicii îi suturează plaga. El a precizat că Sergiu Nicolaescu va rămâne internat cel puţin 24 de ore.

În luna mai a anului trecut, Sergiu Nicolaescu a fost internat pentru câteva zile în Spitalul Elias din Capitală, din cauza unor probleme digestive.

În luna ianuarie 2008, regizorul Sergiu Nicolaescu a suferit două intervenţii chirurgicale pe creier, din cauza unui hematom la cap, care îi apăruse cu două luni înainte, în urma unei căzături pe scări. La câteva zile de la intervenţiile chirurgicale, regizorul a ajuns din nou spital din cauza unor tulburări de ritm cardiac. La sfârşitul lunii ianuarie 2008, regizorul Sergiu Nicolaescu şi-a revenit.

UPDATE, DUMINICĂ: O comisie pluridisciplinară a evaluat, duminică, starea de sănătate a maestrului Sergiu Nicolaescu, reuşind să-l convingă să mai rămână şi astăzi în spital, a precizat medicul Bogdan Opriţa. "Maestrul a cerut să fie externat duminică, dar medicii au apreciat că ar fi mai bine ca el să rămână încă o zi în spital, chiar dacă lovitura la frunte este uşoară, a spus Opriţa.

UPDATE II, LUNI: Sergiu Nicolaescu (80 de ani) a fost externat astăzi, în jurul orei 13.30, de la Spitalul de Urgenţă Floreasca unde fusese internat în urma unei căzături. Incidentul a avut loc, şi de această dată, pe aceleaşi scări ale casei în care locuieşte, pe care regizorul a mai căzut şi în urmă cu doi ani. Surse din cadrul spitalului spun că regizorul a povestit că s-a accidentat nu din cauză că s-ar fi împiedicat pe scări din neatenţie, ci pentru că ameţise. De asemenea, medicii sunt de părere că Nicolaescu s-ar putea să aibă probleme cardiace şi de aceea a fost ţinut câteva zile în spital. În plus, cadrele medicale se temeau să nu-i apară iar vreun hematom.

Last edited by Pashpix : 26 Apr 2010 at 15:50.
Pashpix is offline   Reply With Quote sendpm.gif