Are dreptate Marius, Mihai trebuia să îndure până la capăt, nu să pună coada pe spinare și acum să vină să pretindă averi și privilegii. Nu reprezintă un model pentru tineri și nu ai de ce să vrei să-i pupi mâna, RomaniaMare. În secolul XX numai doi oameni politici români au dovedit onoare deplină și merită să fie cinstiți ca atare, mai ales că, spre deosebire de Mihai, au avut și morți de eroi: Corneliu Zelea Codreanu și Ion Antonescu; dar chiar și ei au făcut, din naivitate sau dintr-o mentalitate potrivită mai degrabă anilor Primului Război Mondial, numeroase greșeli.
Fostul rege Mihai, actualul cetățean Mihai Argeșanu, nu numai că și-a trădat Țara la 23 august `44, sfătuit și de agenții NKVD din palatul regal, dar - susțin unii, și tăcerea lui de peste 40 de ani, într-o epocă în care exista Europa Liberă de pildă, pare să le dea dreptate - a primit și o pensie consistentă din partea Statului Român, cu condiția să nu-l atace în public. Păi tocmai pentru că încă se negocia un armistițiu România nu trebuia predată, iar militarii români din Moldova nu trebuiau abandonați, cu arme și bagaje cu tot, în mâinile Armatei Roșii.
Puținele persoane care se vor fi temut sau vor fi nădăjduit că o persoană total lipsită de carismă „va deveni cea mai populară și mai respectabilă figură politică din Ţară”, se vor fi calmat instantaneu atunci când au văzut cu cine a măritat-o Majestatea Sa pe fie-Sa.
Zău că nu face să te necăjești, RomaniaMare! În istoria românilor, regii n-au însemnat mare lucru. Unul singur a fost mai de Doamne-ajută, dar și ăla a fost un escroc, scelerat, suferind de priapism și, cel mai grav, un rege care n-a înțeles decât prea târziu că România trebuie să fie ori cu nemții, ori cu sovieticii, deși văzuse că cehilor și polonezilor nu le servise la nimic alianța cu puterile occidentale. În România, nu regii au fost hotărâtori. Cele două mari forțe politice din istoria Patriei au fost, în opinia mea:
1. Partidul Național Liberal, până la moartea, în `27, a lui Ionel I.C. Brătianu și
2. Mișcarea de stânga (în special muncitorească) românească, sub toate avatarurile ei: Mișcarea Legionară cu toate celelalte titulaturi pe care le-a avut și Partidul Muncitoresc sau Comunist Român, în variantele în care majoritatea membrilor erau români, iar nu sovietici.