View Single Post
Old 15 Apr 2010, 01:14   #64
Ipu
Discipolul Diavolului
 
Ipu
 
Join Date: May 2009
Posts: 1,980
Pentru că BJBlazkowicz a readus filmul în actualitate, să spunem că e atât de convențional de parcă ar fi fost făcut la câțiva ani după revoluție. E mai slab decât Stare de fapt, la fel cum celălalt al lui Mitulescu e mai slab și mai convențional decât Vulpe - vânător. În Hârtia... e ba război, ba pace. Aia nu e atmosferă de revoluție. Confuzia luptelor de stradă e mult mai prost redată decât în vechile filme de război românești, ca de pildă Am fost șaisprezece, ca să nu mai zic de cele cu 23 august. Muntean pare să fie un regizor scutit de armată.
Apropo, am discutat și eu cu cineva de la jandarmerie (pe vremea aceea, securitatea în uniformă) care mi-a povestit cum, departe de a face pe eroii, el și tovarășii lui erau disperați că la numai câteva săptămâni înainte de eliberare li s-a spus că România e invadată, iar revoluția au început-o bătându-i pe manifestanți pe Ana Ipătescu, au continuat-o măcelărindu-i pe ăia, săracii, la Otopeni, după care, la două-trei zile distanță, intrând într-o stare de surescitare, războiul le devenise o a doua natură. Și în holul de la parterul televiziunii a văzut cum dintr-o fereastră de la demisol o armă automată i-a secerat pe câțiva parașutiști aflați în apropierea sa și s-a surprins înghesuindu-se sub o bancă, iar în ziua următoare un camarad a primit un glonț în frunte când a scos capul pe fereastră. După Muntean, toate astea sunt rodul unor neînțelegeri...
__________________
„Iubirea" e un cuvânt şi-atât. Există şi cuvinte care nu au un sens anume, ci reprezintă numai o alăturare de sunete.
Ipu is offline   Reply With Quote sendpm.gif