[Ipu]

Susținea cineva că denumirea de poloni ar proveni din limba română veche și ar însemna „locuitori de la poalele munților”, plecați din Tracia.
Din păcate, istoria noastră comună - unde am dat și de un Miron Costin(icki) care ne-a făcut atenți că noi românii ne tragem de la Râm și care a produs prin propriul sânge dovada fidelității sale față de țara de adopție, dar și regi și generali poloni care ne-au certat cu războaie și cu tratate de vasalitate umilitoare - așadar această istorie comună evidențiază marea diferență de mentalitate dintre națiunile noastre. Dacă la vecinii noștri poloni (pe care i-am ajutat în toamna lui `39 să nu ia calea morții sau a detenției sovieto-naziste - mulți dintre refugiații de atunci devenind între timp concetățenii noștri) au pus mai înainte de tot onoarea (valoare subiectivă, inculcată de civilizație, ce i-a îndemnat la gesturi extreme și deplorabile, precum celebra șarjare sinucigașă a panzerelor cu sabia), pentru noi românii cea mai importantă a fost întotdeauna supraviețuirea, valoare naturală și perenă. Polonia a fost sfârtecată și a dispărut de mai multe ori de pe harta Lumii, România s-a înghesuit în trei Județe din Moldova în `917 și era gata să se refugieze în Oltenia în `44 pentru o ultimă rezistență eroică, căci nu eram siguri că, odată nimiciți ne-am mai fi putut re-înființa ca stat.
Dacă tragedia petrecută ieri nu a fost un accident, atunci ea ar fi încă o mostră de consecință nefericită a nesăbuiței extreme a acestui popor mândru și multă vreme vecin al nostru.