[Pashpix]

Sergiu Nicolaescu: 'Indiferent cum este, trag, merg înainte'

(Monica Felea, videofil)

- Sunteţi unul dintre puţinii regizori români care mai fac un film pe an, sau mai des de atât. Cum reuşiţi să ţineţi acest ritm?

- Întotdeauna am fost un muncitor bun. Sunt inginer la bază şi treaba asta o cunosc. Ştiu ce înseamnă organizarea.

- Necesita foarte mult timp. Mai aveti timp şi de altceva în afară de cinema

- Bineînţeles, am şi Senatul.

- Dupa 50 de ani de carieră în domeniul cinematografiei, cum vi se mai par acum, privind în urmă, începuturile?

- Normale, norocoase, satisfăcătoare din toate punctele de vedere. Dupa 3-4 filme de scurt metraj am ajuns la Cannes şi acolo mi s-a deschis o carieră internaţională, deşi filmele mele nu aveau nici un cuvânt. Mi s-au făcut mai multe propuneri şi eu, împreună cu Titus Popovici, am rămas în Franţa ca să terminam un scenariu. Era "Castelul din Carpaţi". Până la urmă acest film nu s-a mai făcut şi am venit la Bucureşti, şi am întrebat ce film ar fi interesaţi să facă?Atunci exista un plan cincinal. Şi fiecare regizor avea un plan cincinal. Fiecare regizor (erau vreo douăzeci-treizeci) aveau în 5 ani toate subiectele posibile. Eu am vrut "Traian şi Decebal". Erau la modă filmele istorice. S-au uitat pe liste şi era dat. Şi atunci am zis: "Dacii". S-au uitat la mine miraţi, au căutat, au căutat şi n-au gasit. Şi atunci a rămas "Dacii". Înaintea perioadei lui Traian.

- Aţi alege acum altă carieră?

- Nu, v-am spus, am avut noroc. Am făcut primul film sub apă, la mare adâncime. Era al 6-lea din lume, îl făcusem cu aparate construite de mine. Ăsta a fost avantajul meu, că eram inginer. Şi am făcut primul film: "Scoicile n-au vorbit niciodată". Al doilea film a fost cu o metoda Zait Trafer. Era o metodă de filmare a deschiderii unei flori. Sau închiderii, sau morţii, ofilirii. În condiţiile respective am făcut al doilea film şi al treilea film, care era sub protecţia lui Mihnea Gheorghiu care îi găsise şi titlul: "C'est que vive le rose" ("Ceea ce trăiesc trandafirii") în timpul unei dimineţi. Era un vers dintr-un poet francez scris pe mormântul unei fete moarte la 13 ani. Vă daţi seama că mi-a plăcut şi mie ideea respectivă, ştiam şi eu bine franţuzeşte, Mihnea Gheorghiu era un om foarte cult şi... în condiţiile acestea, am ajuns la Cannes.

- Contează succesul într-un festival?

- Primul film de lungmetraj a fost "Dacii". Era un film franco-român. Un producător francez, Henri Deutschemeister, care era un evreu din România, dar un foarte mare patriot - a facut filmul ăsta cu multă dragoste. Am avut actori străini - pe Pierre Brice, pe Marie-José Nat şi pe Georges Marchal. Trei actori absolut splendizi. Am avut o premieră la Paris, cu afiş de 12 metri unde scria "un film de Serje Nicolaesco" şi toate lucrurile acestea, la vârsta respectivă (n.r: 36 de ani) mi-au plăcut şi m-au uimit. Vezi afişul de 12 metri înălţime pe Champs-Élysées. E o treaba la al patrulea film pe care îl făceam la viaţa mea. Filmul a fost o bombă. Premiere la Munchen, la Paris... în toata lumea am avut premieră cu Dacii. La primul meu film eu am avut mari actori. Şi prima zi de filmare am avut pe lângă actori, şi 2.000 de soldaţi. La un moment dat m-am oprit. Şi m-a întrebat Deutschemeister: "dar ce faci?" şi eu zic: "aştept soarele!" Face: "Domnul Nicolaescu, dacă vrei să mai lucrezi cu mine, nu aştepţi niciodată soarele!" Am continuat filmarea şi atunci am ţinut minte toată viaţa - că nu aştept soarele. Indiferent cum este, trag, merg înainte. Astea sunt lucruri pe care le trăieşti şi le înveţi.

- După Cannes...

- În următorul an, în '68-'69 am făcut şase filme. Şi pe urmă a venit "Mihai Viteazul".

- Ce gen de film vi se pare mai greu de abordat? Aţi facut drame, comedii, filme istorice...

- Nici unul nu a fost greu. Aşa, în comparaţie, între ele, sigur că "Mihai Viteazul" a fost cel mai greu. Dar de fiecare dată au apărut alte lucruri. De exemplu "Mircea" a fost iar foarte greu, pentru că m-am luptat mult cu cenzura. "Mircea" a fost interzis.

- Cum se făcea atunci un film, cum stăteau lucrurile cu cenzura, cum reuşeaţi să treceţi peste asta şi să scoateţi peliculele?

- De exemplu la "Dacii". Unul din primii oameni care a văzut "Dacii" a fost Ion Gheorghe Maurer (n.r: prim-ministru al Romaniei în perioada 1961-1974 şi preşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale a RPR în perioada 1958 - 1961). Eu eram inginer la Sahia şi locuiam lângă domnul Maurer. El venea să vizioneze filme la noi. Şi la un moment dat, mi-a spus: "Filmul tău e gata?". Iar eu am spus "Da". I l-am arătat şi a spus: "E un film foarte bun. Felicitări". Şi în condiţiile acestea, la "Dacii", nu am avut deloc cenzura. Pe urmă am făcut 6 filme străine. Unul dintre ele a fost "Lupta pentru Roma" cu Orson Welles, cu Laurence Harvey... Am urcat foarte repede în profesie. Ăsta a fost şi norocul. Unii pot să câştige un premiu la Cannes şi pe urmă trei ani să nu facă niciun film. Se întâmplă. Eu am avut 6 filme în anul urmator după Cannes. Asta este. Depinde de cât eşti obişnuit cu munca. Eu eram obişnuit.

- "Mihai Viteazul" este unul dintre cele mai importante filme româneşti. Un film care a făcut istorie. Este asta o responsabilitate faţă de noile generaţii?

- Nu prea mă interesează. Ma interesează cinematografia românească, aia mă interesează. Dar din cine este compusa generaţia nouă... doar dacă pot să îi ajut, mă interesează.

- Era mai uşor sau mai greu înainte de '89 să faceţi filme?

- N-am spus vreodată că a fost mai greu sau mai uşor. Fără discuţie că azi, ca să fac un film ca "Mihai Viteazul" ar fi imposibil. Nu mai există armata. La "Mihai Viteazul" mi s-a pus la dispoziţie o divizie. Şi era după '68, deci am avut o divizie cu tot armamentul. Vă daţi seama, mă deplasam cu tunuri, cu tancuri, pe locurile de filmare. Şi era ordinul pe vremea aceea: orice unitate militară se deplasează cu tot dispozitivul pe care îl are. Niciodată nu m-a surprins vreo filmare. Eu facultatea de regie am urmat-o în copilărie.

- Ce părere aveţi despre tânara generaţie de regizori? Le-aţi văzut filmele? Vă plac anumiţi regizori?

- Am vazut foarte multe filme. Şi am un bagaj de filme, încă de la filmul mut. Din cele noi româneşti nu am vazut decât câteva. Al lui Ciulei a fost unul dintre primele filme româneşti pe care le-am văzut - în care o lansa pe Lica Gheorghiu. Nu mai văzusem filme româneşti. Nici nu ştiam că exista o cinematografie românească.

- Există un conflict între regizorii tineri şi generaţia mai veche?

- Nu. Nu poţi să contesti nişte filme pe care le-au făcut alte generaţii. Eu am fost întotdeauna extrem de respectuos cu toţi regizorii români, pe care nici măcar nu-i cunoscusem, dar am fost extrem de respectuos. Pentru că aşa merită. Sigur că exista unul care zice: "cinematografia începe cu anul 2000". E o tâmpenie. Cinematografia începe de prin o mie nouă sute şi ceva... Chiar înainte. S-au făcut filme măricele - "Războiul din '77". Dar nu poate să existe un conflict între generaţii. Pe cei mai în vârstă îi respecţi. Dacă nu-i placi, aia e altceva. Poate nici ăia nu plac filmele celor noi. Îi priveşte. Dar îi respecţi. Au existat nişte studiouri înfiinţate în 1990. Unul dintre ele a fost al meu. Am debutat opt regizori. 8 regizori, în timp ce maxiumum, cât a făcut un alt coleg a fost unul sau doi. Am încurajat întotdeauna tinerii, pentru că mi-a plăcut tinereţea. Şi acum îmi place, şi acum îi încurajez. Le ofer tot sprijinul, cât timp am.

- La ce proiecte mai lucraţi?

- La "Candele de zăpadă", un film cu scenariul scris de Corneliu Vadim Tudor şi la "Trenul morţii". Intru în producţie cu "Candele de zăpadă". Aştept nişte documente, am o echipă deja... şi intru în producţie.

- Despre ce va fi vorba în filmul scris de Vadim?

- Este un lucru pe care eu îl prefer - istoria. Perioada interbelică şi sfârşitul războiului.

- Iar despre "Trenul morţii", ce ne puteţi spune?

- În "Trenul morţii" este vorba de războiul din Rusia care se termină la Oarba de Mureş (n.r: o localitate în judeţul Mureş, Transilvania). După 23 august, un loc în care comandantul armatei ruse a dat ordin armatei: cuceriţi-l! Era un deal, au murit 11.000 de români acolo, era o prostie militară. Să cucereşti un deal când puteai să-l ocoleşti, să te duci mai departe, să bombardezi, să laşi avioanele şi se predau ăia. Dar a fost făcută special!

- Faceţi un film despre Gigi Becali? Aşa cum s-a scris în presă...

- Nu. Dar mi-ar plăcea. Poate chiar el să joace în film. Cred că i-ar plăcea, sunt convins. Nu, nu am vreun motiv, dar e un tip foarte hazos, aşa cum e el.