View Single Post
Old 05 Apr 2010, 13:49   #130
Ipu
Discipolul Diavolului
 
Ipu
 
Join Date: May 2009
Posts: 1,980
Lumea evoluează mai repede decât își imaginează unii. În urmă cu 10 ani, multe persoane „avizate” se
îndoiau că România va intra vreodată în Uniunea Europeană sau că va ieși din zona gri și va deveni aliat militar cu drepturi depline (cel puțin pe hârtie) al puterilor nord-atlantice, tocmai pentru că domnea convingerea că „rușii n-or să îngăduie”. Mâine-poimâine, și giganticul tampon ucrainean, cu care probabil americanii ne vor lăsa (și chiar ne vor ajuta) să împărțim puternic industrializata Transnistrie, așadar uriașa Ucraină va intra în UE și poate chiar în Schengen și în Zona Euro, cum va intra într-o zi și țara aia care le tot stă în gât celor care l-au adoptat pe „muzicantul din Brema”, și pe care aceștia din urmă o tot bombardează și o schingiuiesc. Naționalismul, care a apărut în Europa după Războiul de 30 de ani, va dispărea cândva complet, ca să nu mai zic că în curând vor exista și softuri de traducere pe loc și deci și problemele ligvistice vor dispărea. Până la Primul Război Mondial, nu conta atât de mult etnia, ci mai mult religia (și eventual confesiunea) și nici nu se auzise de vize, că doar atunci când, în urmă cu mai bine de 100 de ani, Brâncuși s-a deplasat cu căruțo-stopul timp de mai multe luni, cu escale de câteva luni pe la Viena și prin alte locuri, între București și Paris, n-o fi avut nevoie de vize de intrare sau de tranzit. Unde mai pui că, prin extinderea continuă a sistemelor de supraveghere, și infracțiunea va fi stopată aproape în totalitate.
__________________
„Iubirea" e un cuvânt şi-atât. Există şi cuvinte care nu au un sens anume, ci reprezintă numai o alăturare de sunete.
Ipu is offline   Reply With Quote sendpm.gif