[Pitbull]

Intr-un mod mult mai concis, iertätor, elegant, si la obiect, Gorzo spune cam aceleasi lucruri ca mine. Si Tufi a nimerit-o în esentä, desi face concesii snobismului si jongelazä cu formalisme färä fond, ca de-atâtea ori. Cele mai importante lucruri din cronicuta lui sunt urmätoarele: relatarea rezumativ-ironicä a actiunii, si sublinierea absentei oricärui element "porno" din film (nu e totuna cu "sexual-explicit").
Apropo de pomelnicele intelectualicist explicative de mai sus, retineti un lucru:
Sub acest aspect, al relatiei dintre formä si fond, la nivelul mai concret al raportului "imagine/mesaj", sau "entertainment/continut", filmele se împart cam în trei categorii:
- filme de consum: entertainment maxim, continut minim
- filme de continut: entertainment normal, continut bogat si profund
- filme "de artä", "elitiste", "grele" (Antonioni, Tarkovski, etc.): entertainment redus, continut de mare bogätie si profunzime.
Iar acum, urmätoarele precizäri:
- Filmele din categoria a doua functioneazä perfect la nivel de entertainment, dar mai au si un întreg univers de straturi ascunse, tot mai profunde, care se pot preta la explicatii ample (exemple: "The Shining", "One Flew Over the Cuckoo's Nest", "City Lights"... practic, toate filmele care sunt "populare" si "de artä" în acelasi timp).
- Filmele din categoria a treia ("Stalker", "Persona", "Blowup", etc.) vor plictisi un mare numär de spectatori neavizati si needucati, si le vor fi accesibile numai celor care stiu sä le descifreze. Chiar si pentru acestia, se lasä greu decriptate. Dar important este cä îi captiveazä din primul moment, prin coerenta lor implicitä, prin starea de subtilitate si ambiguitate.
...In fine, ajungem la filme ca "Antichrist", "Inland Empire" (sau, pe alte paradigme*, "El Topo" sau "The Fountain"), care IN SINE nu reusesc nimic: nici sä distreze, nici sä comunice, nici sä incite; nu fac decât sä plictiseascä si sä respingä. Prin urmare, degeaba venim pe urmä cu pomelnice de explicatii savante despre continutul lor - un film trebuie sä comunice prin sine însusi (fie si la modul "îl vezi de zece ori ca sä-l întelegi" - dar sä-l tot revezi cä te cheamä el mereu, ca la Resnais sau la Orson Welles, nu cu forta). Dacä are nevoie de cârjele, proptelele, protezele textelor explicative, e clar: a ratat!
__________________________________________________ _____-
* In sensul cä: "El Topo" are totusi un nivel puternic de entertainment, prin imageria violentä extrem de bine lucratä; dar rämâne, în ultimä instantä, autist si obscur; iar "The Fountain" se auto-clarificä pânä în final, dar prin ieftinire: adicä, initial era enervant de criptic, si dintr-o datä devine ridicol de explicit; îi lipseste tocmai etapa medianä, esentialä, de mare artä, a "misterului incitant". (n.Pb.)