@Windom - tu vorbeşti ca şi cum ai avea vreun merit personal în faptul că eşti bărbat. Crede-mă: N-AI! Ar trebui să porneşti de la faptul că existenţa ta este o pură întâmplare, că ai fi putut exista, de exemplu, şi sub forma unui parazit intestinal, sau sub forma unui hipopotam. Etc.
Femeile sunt de iubit, şi nu numai cu sufletul.
Contorizarea input-urilor (mă rog, impropriu spus) cu care vine fiecare într-o relaţie ţine doar de contabilitate, dragostea este despre cu totul altceva. Probabil că tu nu ai iubit încă total etc. Încearcă să iubeşti
o femeie în carne şi oase, uită idealul etc...
(Mi-am adus aminte de-o poveste pe tema asta, poveste pe care-am citit-o în
Pentru Patrie, prin copilărie. Când am timp am să vă povestesc, unde ea are o morală adâncă.
)
LE: Soricico ai fost criminală!
LE1: Vroiam să mai spun doar că modul în care un bărbat tratează o femeie se reflectă educaţia pe care mama/ partea feminină a familiei i-a/ i-au dat-o, pe locul doi în educaţia afectivă a unui bărbat se situează, bineînţeles, lecturile, mai la urmă vin tatăl şi prietenii de acelaşi sex.