I’m not there (2007)
Am avut ceva reţineri înainte de vizionare deoarece nu-s mare fan Bob Dylan şi, chipurile, dacă nu eşti fan, nu o să-ţi placă nici filmul... Wrong. Desigur, există anumite elemente pe care poate nu le „prinzi” dacă eşti mai habarnist în domeniu, filmul însă e mai mult decît o biografie a lui Dylan. De fapt, omul nici nu-i acolo, după cum zice şi titlul. Personajul de pe ecran nu e Bob Dylan, e Cel ce Probabil a Fost Bob Dylan, e Cel Care ar fi Putut sa Fie Bob Dylan, diferite faţete ale aceluiaşi idol, reale ori închipuite, vieţuind în universuri paralele, o „schizofrenie pe dos”, unde nu mai avem diferite personalităţi în acelaşi individ, ci personalitatea este divizată în indivizi. Astfel, citind printre rînduri, se desprinde următoarea idee: cu toţii ne schimbăm în decursul vieţii, o luăm pe un drum sau altul. Atunci cînd eşti un star, idolul a milioane şi milioane, eşti văzut prin prisma fiecărui individ în parte, lucru care, dus la extrem, determină dispariţia ta ca individ. Devii un simbol, fiind astfel modelat în funcţie de viziunea fiecăruia – alb, negru, bărbat, femeie, outlaw sau om sfînt.
De menţionat şi interpretarea fenomenală a lui Cate Blanchett şi segmentul Richard Gere, cea mai originală parte din întregul film. Un film, de altfel, mult peste aşteptări...