Desi nu are legäturä directä, mesajul lui Gospin mi-a amintit de o povestioarä care spune mai mult decât o mie de pagini filosofice. (Poate am mai spus-o aici... Nu-i nimic.)
Un om moare si ajunge în Rai. 
Dumnezeu îl ia de mânä si-l duce sä-i arate drumul vietii lui. Omul se uitä - si vede, pe tot drumul, douä siruri de urme de pasi.
- Vezi, fiule? 
îi spune Domnul. Tot timpul, am fost lângä tine. 
- Da, Doamne, väd - si-Ti multumesc...
...Dar în clipa aceea, omul nostru observä cä, pe un tronson, era doar un sir de urme! 
Intrigat, se uitä mai bine... si ce vede? 
Aceea era cea mai grea perioadä din viata lui (când îsi pierduse casa, slujba, îi murise copilul, îl päräsise sotia... pierduse chiar totul - un calvar, ce mai!)
- Bine, Doamne, zice el. Dar tocmai atunci m-ai läsat singur...? 
De ce...?!?
- Fiule, räspunde Dumnezeu, chiar nu ti-ai dat seama...? 
Te duceam pe brate! 
This says it all.