[MinRep]

Tocmai ce l-am vazut si eu si trebuie sa recunosc ca am pornit inspre cinema mai degraba neincrezator. Daca e sa trecem in revista filmografia lui Terry Gilliam in ultimul deceniu, situatia nu se prezinta foarte roz: o ecranizare esuata dupa Don Quixote (ceea ce de fapt il pune in aceeasi oala cu Orson Welles), "The Brothers Grimm" - un film minor, dar oricum frumos si plin de fantezie, "Tideland" - un rateu despre care prefer sa ma abtin si acest "Imaginarium...", a carui asa-zisa iesire in sali a fost marcata de moartea protagonistului, retusurile de scenariu care au urmat si probleme in gasirea unui distribuitor. Gandindu-ma astfel, inceputul filmul nu m-a prins in cea mai buna dispozitie...

Dar depresia initiala a trecut repede. Introducerea e foarte scurta. Imediat, Gilliam te transporta prin oglinda magica, apare apoi "diavolul", apoi un spanzurat posesor al unui fluier si a carui frunte este marcata cu stranii insemne rosii! Filmul "schioapata" intre secventele de intensitate dramatica si cele de feerie vizuala, dar cu toate acestea povestea te atrage prin jocul continuu al indiciilor, al dezlegarii si re-incalcirii firelor narative. Am avut initial impresia ca Gilliam nu mai are alte ambitii decat sa creeze imagini extraordinare, dar - spre surprinderea mea - tot excesul de efecte speciale, decoruri si ghiumbuslucuri nu sunt numai praf in ochi, ci completeaza povestea. Scenariul mi s-a parut incredibil de coerent si la iesirea din sala am avut impresia ca am inteles perfect tot ce s-a intamplat in film.

"Dr. Parnassus" nu reuseste sa reconcilieze lumea reala si cea fantastica... Cred ca cea mai mare slabiciune a acestui filmul ramane dificultatea de a realiza acel suspension of disbelief: Londra moderna este fidel reprezentata, adevarul despre personajul lui Ledger se dovedeste a fi 'prea real' etc. Scenariul este astfel usor incarcat, dar asta nu schimba in esenta miza povestii, care se constuieste - daca suportati figura de stil - in jurul unui triunghi Parnassus - Mr. Nick - Tony care graviteaza toti in jurul fiicei doctorului. Bineinteles, exista un sambure de adevar si in ideea ca Gilliam se regaseste in acest Dr. Parnassus, pentru ca si asa autorul calca un pic pe teritoriul lui Fellini.

Mai remarc ca universul imaginar aduce aminte poate cu o oarecare nostalgie de animatiile din Monty Python si ca filmul ofera o serie de prestatii incredibile, incepand de la Christopher Plummer (da-i-ar Domnu' un Oscar!) si Verne Troyer, continuand cu energia inepuizabila a lui Ledger si aparitiile lui Tom Waits. Cat despre substituirea lui Ledger cu prietenii sai actori, am preferat sa iau lucrurile asa cum sunt si sa nu ma gandesc prea mult. Parca nimic nu se potriveste la fix in acest film... si totusi el sta in picioare.