|
Văzut aseară. Mi-a lăsat o impresie foarte bună însă nu dau pe dinafară de entuziasm. Singurul nod în papură pe care i l-aş putea găsi filmului e faptul că e prea „cuminte”. Lipseşte acel umor negru care frizează macabrul, din Blood Simple ori Fargo.
Ultimul refugiu al celor etern neconsolaţi şi oropsiţi – mantra „necunoscute sînt căile domnului”, întregul ansamblu de asemenea dogme lipsite de noimă şi logică – li se potriveşte ca o mănuşă fraţilor Coen, atunci cînd vine vorba de a le transpune pe ecran. Una dintre „specialităţile” lor rămîne extragerea umorului inteligent din situaţii, de cele mai multe ori, ilogice ori chiar neverosimile. În cazul lor însă, pentru mine cel puţin, această reţetă funcţionează cu adevărat atunci cînd deasupra este aşternută şi o glazură de macabru (personaje îngropate de viu, un picior mărunţit în malaxor, whatever...) Sînt sarea şi piperul fraţilor Coen. Iar în cazul de faţă, am avut impresia că nu au mers pînă la capăt...
Există umor inteligent, nu-i vorbă de asta. Există, de asemenea, un nivel de ataşament faţă de personaje nemaiîntîlnit la fraţii Coen, un pitoresc al suburbiei americane a la Blue Velvet. Acordurile familiare din Fargo se insinuează ici-colo, mimica extraordinară a personajelor, un alt trademark Coen, e delicioasă, ca întotdeauna, cu toate acestea, A Serious Man este un film mai aproape de Woody Allen decît de Coen brothers.
|