azi, pe stradă, am văzut un tip care mi-a adus aminte de Baletul mecanic. părea un cerşetor atipic, care mergea aproape alergând, paralel cu zidurile cenuşii. eram în tramvai, şi dintre zecile de petoni el a fost cel care mi-a atras atenţia; primii pe care mi-au căzut ochii au fost pantalonii lui gri, şi atât de tociţi în partea din spate, cea în care cândva atinseseră asfaltul, dar acum să se destrămaseră aproape total, lânsând impresia că au fost purtaţi în continuu luni, sau chiar ani de zile. nu avea mai mult de un metru şi şaizeci de centimetri, şi nici mai mult de 30 de ani; barba îi era de un maroniu închis, mare, deasă şi cârlionţată; pe cap avea un fes haios, mare, negru şi ţuguiat.
m-a atins şi totodată pus pe gânduri felul lui de a merge, parcă şi-ar fi cerut iertare, parcă ar fi vrut să persiste cât mai puţin în amintirea vizuală a celorlaţi trecători. nu ştiu de ce, timpul în care l-am avut în faţa ochilor am simţit că nu asta fusese adevărata lui viaţă. brusc mi-am amintit de Baletul mecanic.
ţara asta arată din ce în ce mai puţin a ceea ce-mi aduc eu aminte. cred că a venit vremea să încep din nou să privesc.
|