[zxcvbnm]

Coelho cu efecte speciale – Avatar

Că Marquez fără efecte speciale s-a mai vizionat nu demult, cu dragoste, înaintea gripei porcine, iar dezamăgirea a fost mai lungă decât coada lui Jacksully.
Cel mai potrivit titlu de cronică !

(Paolo Coelho) ... care nu găseşte cele mai potrivite cuvinte să ne transmită simţirea sa ...

“ne” ? Care noi ! Dacă te sui în turnul Chindiei cu cei asemenea ţie, cuvintele “coelhiene” nu prea se aud bine, dar pentru oastea turcilor câtă frunză câtă iarbă, ele cu siguranţă fredonează cum nu se poate mai potrivit. Nici 200 de cozi de na’vi puse cap la cap nu făceau cât coada de la H. Kretzulescu.

Melodramă science-fiction cu viziuni panteiste, în care codrul e frate cu băştinaşul, în care natura grăieşte prin semne (precum un oracol) şi ascultă rugile locuitorilor locali (ai Pandorei), în care planeta are conştiinţă, precum în Solaris, în care unele personaje trăiesc o realitate secundă prin intermediul unor avatar-uri (alter-ego-uri create prin îmbinarea genelor proprii - umane - cu gene ale celor de pe Pandora, luna planetei Polyphemus, unde ne conduce Cameron în aventura filmului) cam ca în Matrix, în care asistăm la căsătoria alter-ego-ului unui pămîntean cu cea mai importantă reprezentantă a clanului Na'vi (ca să unească şi să împace cît de cît speciile), cam ca în Pocahontas al studiourilor Disney, şi multă tehnologie angajată în construirea unei lumi care, vizual, este uluitoare.

John Locke stă pe plajă şi priveşte în răstimpuri către tabăra de naufragiaţi. Contemplativ, scoate cuţitul de vânătoare şi ciopleşte o frază luuungă, asemenea lui Llosa şi Lobo Antunes. Nu mai avea mult şi-o depăşea şi pe cea din “Cristos versus Arizona”.
Dar cum el e cel mai profund, şi nu Jack sau Sawyer de zilele trecute, fragmentul ăsta e palimpsestul care sintetizeaza Avatar, dar numai dacă se decupează primul şi antepenultimul cuvânt.

Privind prin lentila panteistă a lui Spinoza, Avatar e un Einstein cu efecte speciale.
Sau teoria totului pictată pe pânză ecologică într-o ramă umanistă.

... un Univers în care indivizii umanoizi-albaştri se integrează înseriaţi în meditaţii de tip yogin sau în dansuri precum cele din culturile africane.

Probabil Vaticanul va fi la fel de încântat ca după Patimi, văzând că vecinii din univers sunt prinşi atât de primitiv în ritualuri tribale şi filmul e mai ecumenic decât s-ar fi vrut.
La o eventuală parodie probabil hore de na’vi îşi vor mişca codiţele în ritmuri de “I like to move it” de Madagascar.

Puţine sunt lucrurile confuze (cum ar fi postarea de gionloc şi Last edited by Pitbull), bucăţile extrase cu forcepsul dintre dinţii colonelului + titulatura prozaică (?!) de “unobtanium”.

O cronică a unui om care nu şi-a trimis avatarul la film şi l-a vizionat el însuşi.