|
Am văzut aseară, în sfîrşit, şi varianta lui Herzog. Este un film ok însă nu suportă comparaţie cu Bad Lieutenant-ul lui Ferrara. Singura fază la care-l bate e secvenţa cu iguanele. În rest, încearcă la toate capitolele să impresioneze, dar numai încearcă. Poate şi reuşeşte, în cazul celor care nu au văzut originalul. Filmul lui Ferrara emana depravare şi disperare prin toţi porii. Herzog nu reuşeşte să meargă atît de departe. Cage nu e nici jumătate din Lieutenant-ul care era Keitel. Problema lui e că oricît se străduie nu reuşeşte să depăşească un anumit schematism. Chiar şi atunci cînd joacă bine, pare, de multe ori, ridicol. Keitel era locotenentul depravat şi chinuit, empatizai cu el din primul pînă în ultimul moment. Cage e paradit şi dement, agasant şi bufon, e foarte greu să-l iei în serios.
În filmul lui Ferrara, acei bookies reprezentau într-adevăr o ameninţare, aici relaţia dintre Cage şi Brad Dourif e de un comic (voluntar ori involuntar) care spulberă toată tensiunea. Ceilalţi bad guys sînt schematici şi cam atît. Toate acele elemente subversive care constituiau sarea şi piperul originalului sînt aici diluate sau lipsesc în totalitate (în special aspectul religios).
Ferrara îşi încheie filmul într-o notă originală care te loveşte precum un baros drept în moalele capului. Herzog ne-a servit, în schimb, cel mai de căcat final pe care l-am văzut într-un film de-al său.
Per total, nu e un film rău însă îi lipseşte curajul originalului. Herzog putea să ne ofere mai mult decît un crime bine făcut...
7/10 (bun)
|