Originally Posted by Dragomara:
... nu mai ştiu, de fapt nu mai am ce să mănânc!  îmi e greaţă până şi de la peştele făcut pe grătar, cu toate că storc o lămâie întreagă peste el, şi că, în general mănânc numai peşte slab. nu am mai mâncat de ani de zile nimic prăjit, cu toate că tânjesc după ouă ochiuri, sau omletă, sau cartofi prăjiţi. numai ideea că aş putea mânca aşa ceva mă îmbolnăveşte pentru trei zile. singurele pe care încă le mai tolerez, şi totodată găsesc, delicioase, sunt legumele crude, fierte, pe grătar sau murate. mă omor după zeama de la murături, asta dacă conţine oţet. nu există nimic mai reconfortant decât oţetul balsamic şi lămâile, dar totuşi nu cred că e sănătos să abuzezi!
nu mai ştiu ce să fac! ştiu că fierea mea e doar plină de mâl şi mai lenşă, dar asta e şi normal pentru că nu-i dau carne, şi să vreau şi n-aş putea, am luat tot felul de medicamente, am băut ceaiuri, ţin regim de secole, şi tot degeaba, am obosit să-mi tot fie rău până şi de la cele mai comune mirosuri de mâncare!  mai nou nu mai pot mânca, în salată, altfel chiar era imposibil, până şi banala ceapă.
acum mă gândesc că poate o fi venit vremea să mă apuc de un post negru, aşa mai prelungit, să mă călugăresc ceva!
evident că aş putea să o scot, dar chiar nu vreau, pentru că are şi ea rolul ei, mă rog, aproape inexistent la mine, şi apoi unde-aş putea mânca de toate m-aş face cât o balenă.
Of! unde greşesc?! 
|
Dragomara, nu stiu daca ai incercat ceai de armurariu. Am citit ca e bun pentru ficat, dar trebuie baut intr-un fel special, dimineata pe stomacul gol, apoi stai pe partea dreapta o jumate de ora. Trebuie sa faci o curatire a ficatului. Ceva ce mi-a folosit mie acum ceva ani, desi s-ar putea sa nu se potriveasca in cazul tau, cind aveam o greata ingrozitoare in special seara si s-a dovedit a fi o bacterie la stomac, a fost sa maninc un mar dimineata pe stomacul gol si unul seara la culcare, cam 6 saptamini. Bafta!