L-am vazut la Movieplex fara probleme
si sper sa-l revad si la IMAX cu my kid sisters.
Nu impresioneaza ca poveste, este eeeeepic pana la dumnezo, cu cliseele de rigoare, dar iti trezeste acele trairi necesare pentru a te bucura de el. Ma refer la combinatia de empatie si suspans, dupa reteta lui Wilkie Collins "make them laugh, make them cry, make them wait". Pare simplu in esenta, dar pentru a realiza asta cu succes iti trebuie un talent, iar James Cameron il are.
La fel cum a zis illo, de abia asteptam sa revina Jake in avatarul lui. Mi-a placut cum se face tranzitia gradata intre cele doua lumi ale personajului, cum il percepi pe Jake tot si tot mai putin ca pe un om.
Peste zece ani se va plange mai multa lume de superficialitatea scenariului, tocmai pentru ca partea vizuala nu va mai avea aceasta aura de nemaivazut de
spectaculos. E cert ca ridica anumite standarde ale entertaimentului de acest tip si o sa aiba epigoni. Eu sunt incantata ca am luat parte la experienta si am putut sa-l vad ca prin ochii unui copil care descopera o jucarie noua.
Ca moviegoer ma simt multumit, din popcorn flickurile de anul asta mi se pare de departe cel mai rasarit. In orice caz, filmul nu ma face sa ma ingrijorez pentru soarta cinematografiei. Nu vad nimic rau in coexistenta blockbusterelor si a arthousului sa zicem. Nu vor disparea oamenii care vor filme traditionale, independente, experimentale si nici cei care vor vrea sa le faca. Ele or sa apara in continuare in aceeasi masura, bune, proaste mediocre. La fel si blockbusterele, iar in timp se vor cerne.