|
Episodul Mirabela Dauer a fost ilar.
El isi mananca ciorba linistit, obosit de la serviciu, si nevasta baga obsesiv aceeasi melodie, cu boxele la maximum. In mintea mea la momentul asta s-a facut conexiune cu obsesiile temporare ale prietenei pentru cate o melodie, care tot asa, ti-o baga pe gat, ca e cea mai cea, si ca nu conteaza ca tu nu ai nici un chef sa aculti un rahat de 1000 de ori. O urasc pe Celine Dion.
Dialogul despre sensul versurilor a fost aur curat. A mai fost si cel despre noile norme DOOM.
Apoi am mai ras, si mi s-a parut o scena extraordinara, cea care precede dialogul cu seful despre sensuri, definitii, constiinta. Cea in care ei asteptau sa intre la sef, scena aia lunga, cu tastele secretare ce-ti trosnesc in cap, cu dialoguri scurte, de complezenta, pentru ca mai nimeni n-are chef de vorba. Iar mi s-a parut ridicol de familiara acea senzatie, si foarte amuzanta.
Si bineintele, dialogul cu seful, despre ce este constiinta. Nu atat dialogul a fost comic, cat situatia, expresiile lor faciale, absurdul.
|