[mirodoni]

Scris pe 2 dec.2009, netrimis din motive tehnice....

(...) Sunt şi unele replici scrise doar ca să justifice replicile care au urmat: - Pupă-ţi nevasta. - N-am nevastă. - Atunci pupămă-n c...ur.

Eu puneam o problemă de scenariu, de replici forţate, nu de vulgaritate. Scenariştii au mers pe „caracterizarea personajului prin vocabularul folosit de acesta”. Foarte bine. Dar ar fi fost mult mai... profund dacă poliţistul i-ar fi urat hoţului un „sincer”: „Crăciun fericit!”, iar hoţul i-ar fi răspuns nu „hai sictir”, ci chiar „Pupămă-n cur”.
Deşi nu sunt de părere că dacă „aşa” se vorbeşte în scara blocului, „aşa” să se vorbească şi „la film”.
.
Eram la cinema, şi pe rândul din faţa mea, printre alţi spectatori, era şi o mamă cu băieţelul ei de vreo 5 ani. Nu începuse filmul, iar mama scosese dintr-o pungă un măr frumos şi i-l arăta îmbietor băiatului. Copilul, însă, nu voia mărul, ba chiar s-a arătat deranjat de insistenţele mamei sale: - Iar îmi dai căcatu’ ăsta!?
Urmăream filmul şi uitasem de băiatul de pe rândul din faţă. Întâmplător, însă, spre sfârşit, l-am văzut mâncând... căcatu’ ăla...
.
Tatăl meu era, printre altele, şi dulgher. Când aveam vreo 12 ani, m-a luat în sat să-l ajut. Mai căram scânduri, îi aduceam la îndemână cuie, sau o cană cu apă. Lucram la o familia care îşi construia o prelungire alături de casa bătrânească. Era vară şi, sub un şopron, am văzut într-un ţarc, o fetiţă care nu putea încă merge în picioare. Avea pe ea numai o bluziţă scurtă. Făcuse... ceva, luase pe deget şi băgase în gură. Nu am ştiut cum să intervin. A apărut, însă, mama ei. S-a repezit la fetiţă, a luat o cârpă, a şters-o pe mâini şi prin alte părţi, şi-i tot repeta că e „câh”.
Cred că încă de atunci m-am gândit că, dacă nu am avea pe cineva, nu neapărat mai inteligent, sau mai cult, dar măcar mai matur, noi, toţi, am mânca la propriu... căcat până la adânci bătrâneţi.
.
Pitbull a avut noroc. Băiatul lui cu care se laudă, şi pe bună dreptate, a priceput din prima când i-a spus că e „câh”. Ba mai mult, a început de fraged să facă în creieraşul lui conexiuni şi să-şi dea singur seama când e „câh”. Norocul acesta nu-l au decât cca 0,2% dintre părinţi. După unii autori, chiar mai puţini.
Exemplele personale sunt necesare, dar nu şi suficiente.
.
Pe de altă parte, cine are un vocabular vulgar nu înseamnă că este de ultimă speţă. Nu-i aduce niciun prejudiciu. Poate ajunge orice, chiar şi... preşedinte.
Mai incomod este pentru cei dimprejur, dar...
.
Sper că nu am fost... off topic.
Am vrut să mă refer la „cele 50 de funcţii ale cuvântului în film”.