Nu poti face un astfel de film decat in momentul cand ai ajuns la maturitatea artistica. Atunci cand poti sa-ti spui linistit ca te doare undeva de producatori, de critici, de public, de fani. Cand intri in labirintul din propriul cap, te incui pe dinauntru si incepi sa parcurgi incaperile presarate cu capcane pe care tot tu le-ai pus acolo si ai uitat. Asa a facut Lynch in Inland Empire ... si n-a mai iesit de acolo. Nici Jarmusch n-are mai mult noroc, dar pe langa ostentatia, didacticismul si referentialitatea cu care moare de gat reuseste sa ne dea o imagistica bantuitoare, un soundscape spectaculos si un set de idei si simboluri ce coloreaza viu tridimensionalul Spatiu / Timp / Cool. Dar: No limits No control. Si inca ceva ... Warning: Cei care dupa ce vor vedea acest film vor simti nevoia sa intre (singuri) in cea mai apropiata cafenea cu terasa si sa comande 2 espresso in cesti separate trebuie sa stie ca acesta e un efect secundar firesc al vizionarii acestui film.
Deci nu intrati in panica !
nota: 8 / 10 (bun)