Originally Posted by Ipu:
A-l vota pe Geoană este ruşinos, pentru că, în afară de faptul că "Prostănacul" e, ca şi Obama, o marionetă periculoasă a grupurilor de interese de peste Ocean, în fruntea Statului Român n-ar trebui să ajungă unul care vorbeşte limba română aşa cum o face el - mâncând marca acuzativului, folosindu-l pe "decât" în loc de "numai" sau "doar", ba chiar vorbind uneori româneşte cu gramatica limbii engleze, când spune de pildă despre nu mai ştiu ce că "ori este, ori este nu" (sic!)
Dimpotrivă, a-l vota pe Băsescu este degradant, pentru că a contribui la re-alegerea unui beţiv bătăuş înseamnă să arăţi indiferenţă şi chiar dispreţ pentru suferinţa multor copii ai României care trebuie să îndure, pe lângă sărăcie, şi umilinţa de a fi bătuţi şi terorizaţi zilnic de către părinţi alcoolici şi violenţi.
|
Ok, de acord. Si eu as fi vrut sa am optiuni mai bune. Dar asta inseamna sa fii om mare, si nu copil. Trebuie sa iei viata asa cum e, sa iei decizii, sa alegi din optiuni care nu sunt tocmai perfecte.
Eu nu cred in obligativitatea votului, si mai cred ca absenteismul poate fi un semnal transmis clasei politice (asta desi e ignorat de aceeasi clasa politica, si avem pedelei si pesedei ce sarbatoresc ca au castigat 30% din 40% prezenta la vot). Dar mai cred ca sa votezi nu e nici rusinos, nici degradant, indiferent de optiunea aleasa. E o decizie, e nevoie de tine sa decizi, nimeni nu ar trebui sa te judece pentru asta.
Ideea e ca apoi sa fii detasat, si nu sa te transformi intr-un fel de fanatic de frica sa recunosti ca cel care a luat votul tau te-a dezamagit. Pentru ca, inevitabil, te va dezamagi. Insa la momentul votului, tu ai ales cum ai crezut mai bine, cu datele pe care le-ai avut atunci, si asta e tot ce ti se poate cere, asta e datoria ta de cetatean.