Unul dintre lucrurile care m-au uluit pe mine la filmul asta este coloana sonora si felul in care a fost folosita.E perfecta.Ma duce cu gandul la Kubrick-maestrul absolut in materie de stapanire a contopirii muzicii cu imaginea,in opinia mea.
Unul dintre lucrurile care mi-au lasat un gust amarui e folosirea acelor “paranteze cinematografice”(ce expresie periculoasa!),alea cu minidocumentarul despre infalamabilitatea peliculei sau explcatia celebritatii lui Hugo Stiglitz sau-cel mai odios moment-cand ne-o prezinta pe metresa lui Goebbles.E grosolan si,intuitiv vorbind,nu tocmai artistic,zic eu.
Cu toate ca a devenit demult un cliseu sa mai spui ceva despre dialogurile lui Tarantino aici cred ca se apropie de perfectiune;perfectiune in sensul ca n-as schimba nimic la el.Are o multime de replici de pus in rama;viitoare maxime,fortand un pic nota.Cum era aia...”say Auf Wiedersehen to your nazzi balls!”
…Magnific.Discursul lui Aldo Raine e antologic ;scris superb si interpretat de asemenea.E memorabil.
Si inca ceva pur subiectiv si probabil de neinteles pentru altcineva in afara de mine:in primul capitol, LaPadite ,incercand sa-i comunice colonelului Landa varstele membrilor familiei de evrei vanate,are un moment de ezitare la care “The Jew Hunter” il invita sa aproximeze cu o expresie faciala care impreuna cu simplul fapt ca-acea expresie- a existat ca reactie in cadrul convorbirii creeaza un moment de credibilitate si naturalete care mi-au dat fiori.