View Single Post
Old 26 Nov 2009, 08:38   #1620
Windom
The Ultimate Badass
 
Windom
 
Join Date: Mar 2005
Posts: 4,175
The Bridge on the River Kwai

Am REvăzut această capodoperă, unul dintre filmele mele favorite despre WWII, alături de The Thin Red Line, şi asta datorită faptului că ambele sînt filme care pun în prim-plan individul, luptele rămîn undeva în planul doi, asigurînd doar contextul pentru dramele personale ce se desfăşoară pe ecran. Este un „old school movie”, realizat într-o perioadă în care filmele îşi meritau cu adevărat Oscarurile cîştigate, în care lipsea cu desăvîrşire CGI-ul, în care creativitatea şi măiestria regizorului era ceea ce conta cu adevărat. Era o epocă în care actorii erau într-adevăr ACTORI, fie că vorbim de un William Holden sau un Alec Guinness (care a avut marea neşansă să rămînă în memoria cinefililor mai mult prin rolul Obi-Wan Kenobi şi nu prin performanţa sa memorabilă din acest film, care i-a adus, de altfel, şi Oscarul).
S-a spus că nimeni nu-l întrecea pe David Lean atunci cînd venea vorba de film epic (în adevăratul sens al cuvîntului, nu „epopeele de carton” gen Lord of the Rings de care avem parte astăzi) şi nimic nu poate fii mai adevărat. Spre deosebire de Spielberg, spre exemplu (şi mă gîndesc aici la Saving Private Ryan), la care ceea ce contează e creionarea momentului istoric în sine, descrierea pragmatică a luptelor şi mai puţin tragedia personală, Lean reuşea întotdeauna să surprindă individul în vîltoarea evenimentului istoric, să se concentreze în primul rînd asupra lui, folosind contextul istoric, după cum spuneam, numai ca şi background, ca şi scenă pe care se desfăşoară drama.
The Bridge on the River Kwai rămîne un film de referinţă în istoria cinematografiei, pe care merită să-l ai în colecţia personală pentru a te putea întoarce la el din nou şi din nou...
__________________
God ain’t my fucking daddy...

http://www.youtube.com/watch?v=YQiPQ...rom=PL&index=5
Windom is offline   Reply With Quote sendpm.gif