[Pitbull]

Bampirici şi Werecolache - "New Moon"
Insuportabil de prost

Mă simt aproape tentat să-mi fac mea culpa mai ceva ca speakerii de la Telejurnal în 22 decembrie 1989, când văd ce binevoitor şi optimist mă pronunţam acum aproape un an cu privire la aşa-numita "Twilight Saga", în analiza filmului introductiv - dar adevărul e că primul "Twilight" chiar se ţinea binişor în chingi. N-am să mai repet tot ce-am spus cu acel prilej, aşa că trec direct la subiect: praful s-a ales de toate speranţele de-atunci. Obiectul care rulează acum pe ecrane e atât de tâmp, încât zici că aşa ceva nu se poate.
Cine nu l-a văzut pe primul, şi deci n-are nici un motiv de curiozităţi morbide (şi la propriu, şi la figurat), poate să stea liniştit acasă, şi-i mai câştigat. Aceia, însă, care ţin morţiş să afle cum se continuă povestea, se pot linişti încă de pe-acum: e o leşinătură atât de dezlânată şi plicticoasă, încât dacă după primul sfert te-ntrebi ce cauţi acolo tu, om serios, cu nevastă şi copii (dacă nu alături, dacă nu acasă - măcar în perspectivă, sau în principiu, barem), de la jumătate-ncoace se prea poate să-ncepi să urli.
De ambiţia Stepheniei Meyer de a depăna o poveste non-horror cu vampiri s-a ales praful. Toate elementele de conţinut (sentimentale, morale, umane în general) care fuseseră postulate iniţial degenerează aici în cele mai superficiale clişee, îmbinând schematismul searbăd cu căutările scremute ale originalităţii cu orice preţ. Personajele au devenit greoaie, anchilozate, false şi antipatice, (atunci când nu cad de-a dreptul în ridicol), sunt puse în situaţii stătute şi forţate, urmăresc motivaţii simpliste şi au nişte reacţii efectiv puerile - parcă într-o caricatură deliberată a intenţiilor scriitoarei.
În cazul primului film, regia Catherinei Hardwicke avusese indiscutabil nerv şi stil - acum, din păcate, Chris Weitz (care, culmea, se descurcase admirabil cu "The Golden Compass"!) duce povestea mai departe fără pic de vână, într-un ritm narativ tărăgănat şi obositor. Singurele care ies în evidenţă sunt unele cadre de o vizibilă expresivitate plastică - dar care, din nefericire, nu spun nimic şi nu reuşesc să salveze sub nici o formă haosul din plan epic. Şi până şi pe astea le subminează penibilul "lupilor" în care se metamorfozează aşa-numiţii "vârcolaci" (la drept vorbind, altă Mărie werevolf, cu o pălărie, aşa, mai est-europeană - mă gândesc tot mai serios dacă n-ar fi cazul să-i traducem prin "werecolaci", ca să împăcăm şi luna plină din Apus, şi pe-asta nouă de la noi). În treacăt fie zis, deşi stau la baza unui sub-plot important, werecolacii nu aduc nimic nou în poveste - iar relaţia lor conflictuală cu vampirii e jalnic de anticlimactică.
Aşa că, dacă tot am ajuns aici, nu ne rămâne decât ne întrebăm ce fel de vecini misterioşi vor complica lucrurile în următoarele două filme - eventual, nişte zombişori pasionaţi de filmele lui Antonioni, în "Eclipse", şi oarece strigoi fani de-ai lui Jean Gabin, în "Breaking Dawn". Măcar să ştim o socoteală!

Pitbull (Mihnea Columbeanu)
25 noiembrie, 2009, h. 22:00-22:33
Bucureşti, România