Guru
Join Date: Apr 2007
Posts: 559
|
Dinică, de 4 ani în rolul supravieţuirii
Evenimentul Zilei
Starea de sănătate a actorului s-a agravat ieri. Încă din 2006, acesta se simţea prea slăbit pentru a prelua un rol mare, cum ar fi Mefisto, din spectacolul „Faust” al lui Silviu Purcărete.
După ce duminică seara medicii de la Spitalul Floreasca au anunţat că diagnosticul maestrului este „bronhopneumonie severă” şi că starea lui este stabilă, ieri lucrurile s-au înrăutăţit. „Rinichii nu îi mai funcţionează şi a fost trecut pe dializă. Şansele de supravieţuire ale actorului sunt foarte mici. Încă nu se cunosc cauzele care au dus la bronhopneumonie”, ne-au declarat surse medicale din Spitalul de Urgenţă Floreasca. El urmează un tratament complex care presupune şi administrare de antibiotice cu spectru larg şi imunostimulare.
Infecţia s-a extins
Infecţia, localizată iniţial la plămânul stâng, s-a extins la rinichi şi la creier. Actorul este conectat la aparate, este inconştient şi menţinut artificial în viaţă. Pentru a putea respira, medicii i-au efectuat o traheotomie (o in terven ţie care constă în deschiderea peretelui anterior al traheii şi în introducerea unei canule traheale, pentru a restabili respiraţia atunci când apar simptome de sufocare).
Potrivit unor surse din anturajul său, actorul se tratează de mai mulţi ani de afecţiuni cronice, inclusiv de maladia Alzheimer. Până să ajungă la spital şi să fie trecut pe antibiotice, el a făcut febră peste 40 de grade. Iniţial, a fost internat la Elias şi ulterior transferat la Floreasca, unde a ajuns şi profesorul de boli infecţioase Adrian Streinu- Cercel, pentru a stabili ce tratament ar fi cel mai indicat.
„La Floreasca s-a strâns floarea medicinei, cei mai buni specialişti fac tot posibilul să-l îngrijească pe Gheorghe şi sperăm că totul va fi bine”, a declarat soţia sa, Gabriela-Georgeta Dinică, cu care actorul s-a căsătorit pe 2 februarie 1996, la 60 de ani. Colegii şi prietenii i se adresează cu Gheorghe, doar Marin Moraru şi Radu Beligan îi spun Gigi, cum îl numea şi Ştefan Iordache.
Soţia, interfaţă către lume
Gheorghe Dinică juca în ultima perioadă doar în serialele de pe „Acasă”. A fost distribuit în „Inimă de ţigan”, „Regina” şi, ulterior, în „Aniela”. În ultima vreme, evita să dea interviuri, pentru că avea pierderi de memorie şi nu era foarte coerent. Soţia sa era interfaţa actorului. În lumea artistică, se cunoştea faptul că Dinică suferă de Alzheimer de câţiva ani, dar colegii l-au protejat tot timpul, din delicateţe şi din respect. În spectacolele în care mai apărea, i se suflau replicile în căşti, şi publicul nu era conştient de problemele de me morie ale actorului.
Demnitatea retragerii
Regizorul Silviu Purcărete şi Constantin Chiriac, directorul Teatrului „Radu Stanca” din Sibiu, i-au distribuit, în 2006, pe Gheorghe Dinică şi pe Ştefan Iordache, în cele mai importante roluri, Mefisto şi, respectiv, Faust, din super producţia „Faust”. „Purcărete îi voia pe amândoi în distribuţie. Ar fi fost excepţională întâlnirea: veterani, hârşâiţi în teatru, cu atâta şi atâta experienţă, mai ales că ei jucaseră niciodată împreună”, a spus, pentru EVZ, Constantin Chiriac.
„După ce am fost la Bucureşti şi am vorbit o noapte întreagă cu ei, acasă la Ştefan Iordache, cei doi au venit la Sibiu să repete. Dinică a repetat vreo trei-patru zile, după care a venit la noi, la mine şi la Silviu, şi ne-a spus: «Nu ştiţi cât vă iubesc, dar aţi venit prea târziu. E prea târziu pentru mine acum. Nu mai pot»”, povesteşte Constantin Chiriac.
„A fost de-o demnitate excepţională, să fii conştient, să poţi să-ţi asumi limitele, din cauza bolii, şi mai ales să te retragi cu atâta demnitate”, a apreciat Chiriac. „Eu cred că şi Iordache avea presentimentul bolii sale. Rămânem atât de săraci fără ei”, a mărturisit Chiriac, pe care l-au podidit lacrimile, la telefon, depănând aceste amintiri.
FILMĂRI
General în rezervă, pe „Acasă”
Boala îl ţine pe Gheorghe Dinică departe de platoul de filmare al producţiei „Aniela”.
El îl joacă în serial pe Grigorie Vulturesco, general în rezervă, avându-i alături pe Dana Dembinski, Dan Condurache şi Marin Moraru. Colegii de platou îi ţin pumnii şi îl aşteaptă, cât mai curând, la lucru. În ultima vreme, Gheorghe Dinică nu prea mai apărea pe scenă, preferând să joace în serialele de televiziune.
Cele mai recente roluri în teatru au fost la Teatrul Naţional, unde îl juca pe I.D. Borcea, în „Ultima oră”, după Sebastian, în 2003, şi pe Cadîr, în spectacolul de mare succes „Take, Ianke şi Cadîr”, regizat de Grigore Gonţa, în 2001, în care făcea un trio de zile mari cu Radu Beligan şi Marin Moraru. În film, ultima sa partitură importantă a fost cea din 2007, în „Ticăloşii”, în regia Şerban Marinescu.
|