Nu te contrazic deloc - cunosc si eu acele detalii si aspecte concrete specifice situatiei politice din Chile, chiar din surse... oleacä mai "directe", datä fiind diferenta de vârstä! In 1974-1975, la scurt timp dupä puci si instaurarea regimului Pinochet, au venit aici multi chilieni refugiati, cu vederi de stânga. Un grup numeros de familii a fost cazat în niste blocuri noi din Militari, asa cä noi, copiii, i-am asimilat imediat pe ai lor, si ne jucam împreunä (îi tin bine minte pe Alfonso, Cristian, Soleida, Tatiana - sau pe Renaldo, cu care eram coleg la greco-romane); mai conversam si cu pärintii lor (mai ales dupä ce am împlinit 15 ani, iar ei învätaserä româna), si mi-au povestit multe (evident, din perspectiva lor de simpatizani socialisti). Pânä prin 1976, când n-au mai suportat regimul lui Nea Nicu (vorba poezioarei: "Un membru de partid / Când s-a lämurit..."
) si s-au mutat in corpore în R.D.G.
Revenind la subiect: într-adevär, Chile a fost sub unele aspecte un caz aparte, inclusiv datoritä idealismului si probitätii lui Allende - dar asta nu-l exclude complet din sistemul pe care l-am enuntat: cum bine stim, rusii încercau sä implanteze comunismul în täri vulnerabile politic si social, profitând de punctele sensibile ale sistemelor, de nemultumirile legitime ale populatiei, etc. - mai ales în America Latinä, unde n-aveau cum sä trimitä tancuri, cum fäcuserä în Estul Europei, profitând de Al Doilea Räzboi Mondial (pe care Stalin fusese gata-gata sä-l declanseze, dacä nu i-ar fi luat-o Hitler înainte cu vreun an). Prin urmare, acolo nu puteau folosi decât subversiunea si tacticile de gherilä. Cu larghete, l-am putea compara pe Allende cu Tito, sau chiar cu Ceausescu - sub aspectul ruperii, sau al independentei, de influentele sovietice.