Taste of cherry, 1997
Zic sa si analizam filmele pe care le mentionam aici, ca nu detest nimic mai mult decat listele de titluri de filme si de nume de regizori. Liste care pot fi gasite oriunde.
Filmele lui Kiarostami sunt adeseori numite neorealiste, mai mult decat atat, se vorbeste despre un intreg neorealism iranian. Personajele sunt de cele mai multe ori oameni simpli, care nu se deosebesc cu nimic si nu ies in evidenta cu ceva foarte special, oameni fara nume sau cu nume traditionale, obisnuite.
Taste of cherry este un soi de road-movie, doar ca masina se invarte in cerc, in aproximativ acelasi perimetru. Este calatoria unui barbat de varsta mijlocie (pare sa aiba varsta crizei varstei) care incearca sa gaseasca pe cineva care sa il ajute sa moara.
Extrem de tendentios este inceputul, pana ne dezvlauie filmul de ce anume barbatul tot acosteaza alti barbati si le propune o suma foarte frumoasa de bani in schimbul unui serviciu care dureaza numai 10 minute si pt care nu trebuie sa-si foloseasca decat mainile. Primele persoane acostate se vor uita la el ca la un obsedat sexual, unii il vor alunga ca pe un psihopat, altii se vor feri speriati, altii politicos.
In cele din urma, un batran isi ia angajamentul de a-l ajuta sa moara, insa inainte de asta va incerca un dialog salvator.
Mi-a placut imens povestea acestui batran;
"Doar ce ma casatorisem si aveam o multime de probleme. Ne certam tot timpul. Asa ca m-am decis sa pun capat tuturor acestor probleme. Am luat o sfoara lunga si intr-o noapte am plecat in sat. M-am oprit la marginea unui drum, unde am gasit un pom, un dud mai exact. Am legat sfoara de una din crengi insa sfoara ajungea prea jos. Asa ca m-am urcat in pom si am gasit o creanga mai inalta de care sa leg sfoara. M-am pus streangul de gat si incercam sa-mi fac curaj sa ma arunc. Deodata am simtit insa in palma ceva moale si umed. Erau dude. Am mancat cateva si aveau un gust foarte bun. Am privit in zare si am vazut ca rasarea soarele. Imaginea iti taia rasuflarea. Apoi pe drum au inceput sa treaca copii care mergeau la scoala. S-au oprit langa pom si m-au rugat sa scutur dudul ca sa manance si ei dude. Si eu l-am scuturat si copiii au mancat dude. Atunci m-am dat jos, am adunat si eu cateva dude, am umplut buzunarele si m-am intors acasa. Cand s-a trezit, sotia mea a mancat si ea dude si s-a mirat de parfumul acestora"
Si intrebarea: Nu vrei sa mai simti niciodata gustul cireselor?
Dar nu, filmul nu cade in cliseu. Discursul si invataturile batranului nu-l vor convinge pe barbat sa renunte la sinucidere. Acesta isi va duce planul pana la capat (ramane sa vedeti voi daca ii reuseste sau nu).
Toata povestea aceasta se petrece pe o imagine extrem de simplizata: nu vedem decat masina calatorind de drumurile de tara prin dealurile pamantoase si nicipoase ale Iranului, total nefertile sau pur si simplu chipul barbatului si al interlocutorului sau. Din punct de vedere imagine, asta e tot. Dialogul si povestea in sine sunt cele care conteaza.
Mi-a placut in mod deosebit ce i-a zis seminaristul barbatului (seminaristul e un alt individ acostat de barbat pe drum): Being unhappy hurts other people, that's why unhappyness is a sin (foarte religios dar si foarte comportamentalist pt ca da, cand esti nefericit, suparat devii frustrat si atunci "lovesti" in ceilalti, cum bine se poate observa pe forumul cinemagia
).