Cinemagia Forum - View Single Post

keepwalking · 05 Oct 2009, 09:29

Căderea zeilor

de Gabriel Andronache | 28 iulie 2008

Pasionat până la patimă de sport, însă comentator şi analist extrem de lucid, Traian Ungureanu are îndrăzneala de a intra în culise: cât mai e competiţie şi cât ideologie în Jocurile Olimpice? Suntem în anul olimpiadei şi vom asista, probabil, la cea mai discutabilă dintre toate ediţiile. Mai există fair play sau „jocul cinstit“ a devenit joc de interese?

- „Citius, Altius, Fortius“ a devenit mai degrabă o deviză a funcţionarilor care întocmesc bugetele de publicitate ale marilor branduri internaţionale?
TRAIAN UNGUREANU: Deviza olimpică e, ca de altfel întreaga simbolistică de parfum elen şi decor antic a jocurilor, un adaos târziu şi nu o formă de rememorare a virtuţii greco-latine. Problema nu e însă lipsa de legitimitate a devizei, ci lipsa de etică sportivă a olimpismului contemporan. E simplu: atletica, nataţia, sporturile de forţă s-au compromis sub drapel olimpic şi nimic nu poate opri căderea, atâta vreme cât Jocurile sunt atribuite pe criterii politice, susţinute de o reţetă de advertising fabuloasă şi ornate de un panteon dopat.

- Berlin - Moscova - Beijing. Ce trebuie să vedem în această axă temporală? O expresie a propagandei prin sport a regimurilor totalitare sau, pur şi simplu, o rezistenţă a spiritului olimpic, oriunde ar fi el?
- Propaganda totalitară a folosit sportul, dar a pierdut partida cu istoria. E cu atât mai grav că Olimpiada de la Beijing reînnoadă cu o tradiţie aparent defunctă. Beijing, după Tibet, nu poate fi o Olimpiadă democrată, semi-democrată sau vag democrată. Olimpiada din China e un vehicul publicitar la dispoziţia statului comunist chinez. Insă problema manipulării morale şi imaginare prin sport va rămâne aceeaşi şi după JO de la Beijing. Sportul, şi mai cu seamă sportul olimpic, au fost devorate de noua pretenţie a mitologiei moderne care caută supereroi şi lipsă de limite. Le-a găsit şi impus în sport, iar asta a răpit inocenţa marilor competiţii, de la JO la bietul Tour de France.

- Scrieţi într-un articol că „Protestul nu curtează succesul, ci se îngrijeşte de supravieţuirea adevărului“. Să presupunem că un atlet ar face un gest de protest în timpul competiţiei de la Beijing. Cum ar reacţiona oare autorităţile chineze, dar şi „comunitatea internaţională“ în faţa unei sfidări petrecută chiar în mijlocul arenei?
- E simplu de imaginat. Chinezii sunt specialişti în materie şi ar scoate din imagine şi din stadion orice formă de protest. Au şi făcut-o, de fapt, pe toată durata ruşinoasei defilări a flăcării olimpice prin Europa şi Statele Unite. La Atena, Londra, Paris, San Francisco, statul chinez s-a ocupat de protestatari folosind agenţi ai forţelor speciale ale armatei. Statele occidentale au îngăduit această imixtiune umilitoare în numele „idealului olimpic“, iar asta ne spune cum se vor comporta liderii occidentali în cazul unui incident pe stadioanele chineze.

- „Olimpia în exil“. Când şi unde credeţi că Jocurile Olimpice au fost sau vor fi, cu adevărat, acasă?
- În orice caz, la Atena, dar numai dacă vor avea loc de aici înainte la Atena. Această idee a circulat şi a fost suprimată tocmai pentru că marele circ olimpic are nevoie de licitaţia politică şi financiară a candidaţilor. Fixată pe veci la Atena, Olimpiada s-ar apropia de densitatea şi credibilitatea unei instituţii clasice. Vândută o dată la patru ani celui mai bine plasat politic sau candidatului celui mai doritor de imagine, Olimpiada e un produs, un pachet uriaş de recompensare şi o structură profund coruptă.

- Este Olimpiada un fenomen hipertrofiat artificial? A devenit un instrument politic? Cum trebuie să privesc eu, ca simplu spectator, întrecerea din arenă, atâta timp cat în „vestiarele“ competiţiei se fac alte jocuri?
- Spectatorul de rând ar trebui să aibă dreptul la aer. Iar olimpiada se bazează tocmai pe asfixia entuziastă şi pe suprasaturaţia morală. Un public enorm e pus în situaţia de a aproba sau evita orice cuvânt critic, de teama blasfemiei impardonabile. Olimpismul execută un şantaj moral administrat prin toate locurile comune ale moralismului. Tribuna pierde pentru că pe stadion oamenii învaţă mai degrabă lecţia conformismului decât dreptul de a fi liberi. La corp şi la cap, vorba celeilalte mari lozinci confiscate de olimpism.

05 Oct 2009, 09:29	#2
keepwalking Guru Join Date: Mar 2009 Posts: 2,598	Căderea zeilor de Gabriel Andronache \| 28 iulie 2008 Pasionat până la patimă de sport, însă comentator şi analist extrem de lucid, Traian Ungureanu are îndrăzneala de a intra în culise: cât mai e competiţie şi cât ideologie în Jocurile Olimpice? Suntem în anul olimpiadei şi vom asista, probabil, la cea mai discutabilă dintre toate ediţiile. Mai există fair play sau „jocul cinstit“ a devenit joc de interese? - „Citius, Altius, Fortius“ a devenit mai degrabă o deviză a funcţionarilor care întocmesc bugetele de publicitate ale marilor branduri internaţionale? TRAIAN UNGUREANU: Deviza olimpică e, ca de altfel întreaga simbolistică de parfum elen şi decor antic a jocurilor, un adaos târziu şi nu o formă de rememorare a virtuţii greco-latine. Problema nu e însă lipsa de legitimitate a devizei, ci lipsa de etică sportivă a olimpismului contemporan. E simplu: atletica, nataţia, sporturile de forţă s-au compromis sub drapel olimpic şi nimic nu poate opri căderea, atâta vreme cât Jocurile sunt atribuite pe criterii politice, susţinute de o reţetă de advertising fabuloasă şi ornate de un panteon dopat. - Berlin - Moscova - Beijing. Ce trebuie să vedem în această axă temporală? O expresie a propagandei prin sport a regimurilor totalitare sau, pur şi simplu, o rezistenţă a spiritului olimpic, oriunde ar fi el? - Propaganda totalitară a folosit sportul, dar a pierdut partida cu istoria. E cu atât mai grav că Olimpiada de la Beijing reînnoadă cu o tradiţie aparent defunctă. Beijing, după Tibet, nu poate fi o Olimpiadă democrată, semi-democrată sau vag democrată. Olimpiada din China e un vehicul publicitar la dispoziţia statului comunist chinez. Insă problema manipulării morale şi imaginare prin sport va rămâne aceeaşi şi după JO de la Beijing. Sportul, şi mai cu seamă sportul olimpic, au fost devorate de noua pretenţie a mitologiei moderne care caută supereroi şi lipsă de limite. Le-a găsit şi impus în sport, iar asta a răpit inocenţa marilor competiţii, de la JO la bietul Tour de France. - Scrieţi într-un articol că „Protestul nu curtează succesul, ci se îngrijeşte de supravieţuirea adevărului“. Să presupunem că un atlet ar face un gest de protest în timpul competiţiei de la Beijing. Cum ar reacţiona oare autorităţile chineze, dar şi „comunitatea internaţională“ în faţa unei sfidări petrecută chiar în mijlocul arenei? - E simplu de imaginat. Chinezii sunt specialişti în materie şi ar scoate din imagine şi din stadion orice formă de protest. Au şi făcut-o, de fapt, pe toată durata ruşinoasei defilări a flăcării olimpice prin Europa şi Statele Unite. La Atena, Londra, Paris, San Francisco, statul chinez s-a ocupat de protestatari folosind agenţi ai forţelor speciale ale armatei. Statele occidentale au îngăduit această imixtiune umilitoare în numele „idealului olimpic“, iar asta ne spune cum se vor comporta liderii occidentali în cazul unui incident pe stadioanele chineze. - „Olimpia în exil“. Când şi unde credeţi că Jocurile Olimpice au fost sau vor fi, cu adevărat, acasă? - În orice caz, la Atena, dar numai dacă vor avea loc de aici înainte la Atena. Această idee a circulat şi a fost suprimată tocmai pentru că marele circ olimpic are nevoie de licitaţia politică şi financiară a candidaţilor. Fixată pe veci la Atena, Olimpiada s-ar apropia de densitatea şi credibilitatea unei instituţii clasice. Vândută o dată la patru ani celui mai bine plasat politic sau candidatului celui mai doritor de imagine, Olimpiada e un produs, un pachet uriaş de recompensare şi o structură profund coruptă. - Este Olimpiada un fenomen hipertrofiat artificial? A devenit un instrument politic? Cum trebuie să privesc eu, ca simplu spectator, întrecerea din arenă, atâta timp cat în „vestiarele“ competiţiei se fac alte jocuri? - Spectatorul de rând ar trebui să aibă dreptul la aer. Iar olimpiada se bazează tocmai pe asfixia entuziastă şi pe suprasaturaţia morală. Un public enorm e pus în situaţia de a aproba sau evita orice cuvânt critic, de teama blasfemiei impardonabile. Olimpismul execută un şantaj moral administrat prin toate locurile comune ale moralismului. Tribuna pierde pentru că pe stadion oamenii învaţă mai degrabă lecţia conformismului decât dreptul de a fi liberi. La corp şi la cap, vorba celeilalte mari lozinci confiscate de olimpism.