Ca nu am mai vazut filme de ceva vreme din lipsa de timp a fost cu varf si indesat echilibrat acum, prin
Ordet (Cuvantul). Slava Domnului ( nah, ca se si potriveste cu tema filmului)!
Cum traiesc doua familii, la tara, credinta in Dumnezeu? Cum vad unii in credinta "warmth of life" iar ceilalti "longing for death"? Cum ne pozitionam fata de Dumnezeu (daca ne pozitionam cumva)?
Este pusa pe tapet credinta in raport atat cu ne-credinta (ateismul sau agnosticismul), cu stiinta (medicina), cu modernitatea (noile generatii) cat si cu ea insasi.
Soren Kierkegaard este aici "diavolul" care a luat mintile lui Johannes, facandu-l pe acesta sa creada ca el este Iisus din Nazaret
Si pana la urma, intr-un anume fel, chiar este.
Film de interior, de dialoguri, de confruntari verbale pe fundalul unui peisaj bucolic, de o simplitate relaxanta din punct de vedere vizual insa esentializat in fiecare replica pe care o rostesc toate personajele. Nici o replica nu e in plus sau redundanta, toate sunt importante si marea majoritate memorabile, pline de talc.