Dare mo shiranai (2004)
http://www.imdb.com/title/tt0408664
"Nimeni nu ştie", în traducere românească, e povestea unei familii un pic mai ciudate, formată din 4 copii şi o mamă, care se mută într-o locuinţă nouă dintr-un oraş japonez. Fiecare copil avea alt tată. Singurul copil recunoscut oficial era băiatul cel mare, Akira. Restul copiilor nu exista, nu aveau voie să facă zgomot, să iasă pe balcon, sau din casă. Niciunul dintre copii nu mergea la şcoală, pentru că, spune la un moment dar mama "poţi ajunge celebru şi fără să mergi la şcoală". Cu toate astea copiii mai mari studiau singuri. De altfel fiecare-şi avea jobul lui, Akira fiind singurul copil oficial făcea piaţa, şi gătea, Kyoko sora lui mai mică era responsabilă de spălatul rufelor, iar ceilalţi doi find mai micuţi trebuia să fie doar cuminţi. Jobul mamaei era acela de "în căutare de soţ". Ori de câte ori cunoştea un nou bărbat tipa dispărea cu lunile lâsându-i pe copii singuri, aventură după care se întorcea cu un nou frăţior, sau surioară - am dedus eu.
Cât timp mama era plecată, copiii se descurcau singuri din puţinii bani pe care ea ii lăsase, sau din ce le mai trimitea. Ei bine, de data asta mama se lăsa aşteptată, încetul cu încetul banii s-au epuizat, casa a ajuns asemenea unei cocini, Akira şi-a făcut un grup de prieteni şi a-nceputul să cheltuie puţinii bani pe jocuri video. Curentul şi apa le-au fost tăiate, în final copiii trebuind să părăsească cu toţii locuinţa pentru a se spăla şi aproviziona cu apă din parcul din apropiere. Akira a continuat să-şi mintă fraţii că mama se va întoarce curând, ba mai mult le-a făcut cadou de Crăciun ceva bani, spunându-le că sunt din partea ei. La un moment dat puştiul chiar a vrut să se angajeze la supermarketul unde-şi făcea cumpărăturile, dar cum avea doar 12 ani ani, a fost imposibil. Între timp fraţii lui au descoperit plăcerea grădinăritului şi au umplut balconul de buruieni, ale căror seminţe le-au găsit pe stradă.
În încercarea de a face rost de ceva bani Akira i-a contactat pe taţii fraţilor lui, însă fără prea mult succes. Casa a devenit din ce în ce mai murdară şi mai zgomotoasă, de foame fetiţa cea mai mică a început să rumege hârtie, iar cea mare şi-a donat pentru mâncare, banii pe care-i strângea pentru pian. Akira îşi face din ce în ce mai mulţi prieteni, printre care şi o feţiţă care se oferă să se prostitueze pentru el, iniţial puştiul nu acceptă.
Mama se tot lasă aşteptată, copiii cei mari sunt deja convinşi că ea nu se va mai întoarce; proprietara vine după banii de chirie; fetiţa cea mică cade de pe un scaun, şi moare. Akira şi prietena lui decid să o ducă să vadă avioanele, la aeroport, acolo unde lucra necunoscutul lui tată, loc unde o vor şi îngroapa. Şi uite aşa se termină filmul ăsta de două ore.
Ce mi-a plăcut? Povestea în primul rând, modul de realizare, dar cel mai mult mi-a plăcut puştiul Akira, sacrificiile pe care le-a făcut pentru a-i ţine pe toţi împreună, maturitatea de care a dat dovadă în multe dintre împrejurări, dorinţa lui de-a fi doar un copil obişnuit care să înveţe într-o şcoală şi să joace baseball.
Ştiu că e doar un film, însă mi-e foarte greu să cred că o mamă se poate comporta astfel; din modul în care ea se juca cu ei, le făcea cadouri, ştiu că-i iubea... însă tipa e doar o egoistă, aşa cum i-a şi spus la un moment dat fiu său, Akira.
