|
Exact la argumentele aduse de prietenul täu mä gândeam si eu, referindu-mä la acea dilemä ireductibilä a modului cum se aplicä legea: DA, legea ar trebui sä se aplice întocmai; este unul dintre apanajele oricärui sistem de guvernare functional (fie democratic, fie dictatorial - opusul fiind anarhia). DA, dacä legislatia s-ar respecta ireprosabil, lucrurile ar merge mult mai bine - si nu numai la noi; oriunde. Avem exemple (în limitele realismului, desigur), în natiunile cele mai civilizatie ale lumii: elvetienii, nordicii... Cu sigurantä, numärul victimelor legii aplicate corect ar fi mai mic decât cel al victimelor unor legi aplicate aberant. Dar... tocmai aici e-aici! Fiindcä nici o legislatie nu poate fi perfectä - nici chiar la modul ideal, darmite în anomia de la noi! Interpretabilitatea e inevitabilä - ba chiar legitimä, cäci un sistem ideal ar înceta sä mai functioneze, devenind stationar. Si tocmai aici survine problema moralä pusä de Porumboiu: când omul legii ajunge, fatalmente, într-un asemenea cerc vicios, ce cale de iesire alege?
La un nivel mai concret, Anghelache nu e nici pe departe acel model (omul legii rigid, disciplinat, orb dar cinstit si eficient) mentionat de prietenul täu. Solutia lui Cristi era perfect legalä si legitimä: el insistä sä acorde mai mult timp cazului, pentru a-l rezolva corect - ceea ce lui Anghelache i se pare un moft; pentru el, corectitudinea se raporteazä la logica imediatä si superficialä a cuvântului scris, nicidecum la ratiunea de fond. Tocmai DE AICI porneste marea inteligentä si subtilitate a demonstratiei lui Porumboiu, concentratä în secventa culminantä: pretinsul apärätor al legii, cu sofismele lui meschin-lexicale, reuseste sä comitä o ilegalitate magistralä pe toate planurile - cu o singurä exceptie: cea a nivelului formal, superificial, tehnic (care, în loc de accesoriu al stratului de continut, a ajuns sä-l domine si sä-l perverteascä).
Drept pentru care, îi pot da dreptate prietenului täu - dar numai pânä la un punct: ceea ce spune el e perfect adevärat, dar nu e tot adevärul.
Imi place si observatia ta privitoare la simetria dintre mizanscena introductivä si schema din final. Din nou, presupun cä nici asta nu e întâmplätoare. Sau a premeditat-o, sau a rezultat firesc din perfectiunea constructiei estetice în ansamblul ei.
|