[corinka]

Problema propusă de Porumboiu este una de conştiinţă: ce va face un mărunt poliţist prizonier în sistemul din care face parte? Se va împotrivi acestuia luând poziţie de “substantiv” sau se va rezuma la statutul de “adjectiv”, dependent, maleabil, incapabil de a se desprinde dintr-un sistem populat de prea multe “adjective”?
Comandantul Anghelache încearcă să îl convingă pe poliţistul rebel, cu tendinţe de substantivizare, să îşi abandoneze procesele de conştiinţă şi să urmeze legile materiale în dauna aşa-zisei legi morale, acceptând să organizeze flagrantul.
Poliţistul Cristi încearcă să treacă dincolo de sensul cuvintelor (cărora personajele par a le da importanţă învârtindu-se prea mult în jurul sensului lor formal şi pierzând esenţa) şi de litera legii, care se mai şi schimbă sau diferă de la un sistem la altul, încercând să patrundă în profunzimea situaţiilor cu care se confruntă, dar se loveşte de răceala şi indiferenţa sistemului care îi impune să se conformeze normelor.
În planul acţiunii poliţieneşti prezentate în final, totul este redus la o schemă pe o tablă, suspecţii devenind nişte simple x-uri marcate cu creta, părţi infime ale sistemului, care pare a fi unicul substantiv în jurul căruia sau, mai bine spus, în cadrul căruia gravitează celelalte părţi de vorbire.