„Anonimul” intră la apă
Doinel Tronaru
Sâmbătă, 18 Iulie 2009
Părăsit de sponsori, festivalul din Delta Dunării a fost nevoit să renunţe la juriu şi să taie dramatic din valoarea premiilor
Festivalul Internaţional de Film Independent Anonimul (10-16 august), desfăşurat în Delta Dunării, la Sf. Gheorghe, una dintre cele mai prestigioa se manifestări de profil din România, e serios afectat de grava criză financiară.
Organizatorii festivalului - Fundaţia Anonimul - au anunţat joi atât cele şapte lungmetraje care concurează pentru Marele Premiu, cât şi cele 42 de titluri din secţiunea de scurtmetraj, dar şi o veste „de criză”: pentru prima dată în cei şase ani de existenţă ai manifestării, se va renunţa la juriu, din cauza bugetului extrem de redus.
„Este o soluţie de compromis”
Marele Premiu va fi acordat exclusiv pe baza voturilor celor prezenţi la festival, nu de un juriu profesionist. Prin urmare, Marele Premiu înlocuieşte Trofeul Anonimul, decernat anii trecuţi, şi îşi diminuează valoarea de la 10.000 de dolari la doar 3.000. Cuantumul premiilor s-a redus dramatic în acest an: de la 25.000 de dolari la 6.000 de dolari.
„Motivaţiile sunt doar de ordin financiar. Este o soluţie de compromis; nu este nici pe departe ceea ce dorim noi. Sperăm ca la anul să ne întoarcem la vechea formulă”, explică Miruna Berescu, directorul festivalului. Anul acesta, bugetul festivalului este alcătuit doar din banii primiţi de la Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC), adică 220.000 de lei. Cei trei mari sponsori principali ai ediţiei de anul trecut, loviţi de criza financiară, şi-au redus drastic bugetele de promovare şi s-au făcut „nevăzuţi”, lăsând astfel Festivalul Anonimul doar cu banii de la CNC. Suma primită de la instituţie este cam aceeaşi cu cea de anul trecut, însă ea reprezintă doar o mică parte din bugetul total.
„Aveam de ales: să tăiem de la partea de conţinut, ceea ce nu am vrut să facem, sau să reducem celelalte cheltuieli”, explică directorul festivalului. Deşi cheltuielile cu invitaţii au fost reduse „la sânge”, au fost adresate, totuşi, in vitaţiide participaretuturorconcurenţilor, atât din ţară, cât şi din străinătate.
Invitaţii speciali, costisitori
La ediţiile din anii trecuţi, Festivalul Anonimul a strălucit prin prezenţa unor mari nume ale cinematografiei: Peter Greenaway (în 2005), Ken Loach şi Cristian Mungiu (în 2007) sau Krzysztof Zanusssi (în 2008). Nici în acest an, Miruna Berescu nu exclude, totuşi, posibilitatea anunţării unui invitat-surpriză, odată cu definitivarea programului secţiunilor paralele ale festivalului, deşi aducerea lui în ţară este de obicei o operaţiune costisitoare.
Celelalte distincţii acordate la această ediţie sunt: Premiul publicului pentru cel mai bun scurtmetraj de ficţiune, Premiul „Ovidiu Bose Paştina” - pentru acestea concurează 24 de scurtmetraje, dintre care 9 sunt româneşti -, precum şi Premiul publicului pentru cel mai bun scurtmetraj de animaţie - pentru care concurează 18 filme, dintre care patru româneşti. Fiecare valorează 1.000 de dolari.
SELECŢIE
Focus pe filme despre adolescenţă
Cele şapte lungmetraje alese de selectorul ediţiei, criticul de film ceh Ludmila Cvikova, sunt: „Wrong Rosary” (regia Mahmut Fazil Coskun, Turcia), „Tulpan” (Serghei Dvortsevoy, Kazahstan), „Cealaltă Irina” (Andrei Gruzsniczki, România), „Treeless Mountain” (So-Yong Kim, Coreea de Sud), „A Week Alone” (Celina Murga, Argentina), „Stella” (Sylvie Verheyde, Franţa), „199 Tips to Be Happy” (Andrés Waissbluth, Chile). Doar coincidenţa face ca trei filme să aibă în titlu nume de femei – Tulpan, Irina şi Stella –, iar trei filme să aibă în centru copii sau adolescenţi: „A Week Alone” (un grup de copii sunt lăsaţi izolaţi în tr-o casă de la ţară), „Treeless Moun tain” (două fetiţe rămân fără mama plecată în căutarea tatălui) şi „Stella” (personajul principal este o fetiţă de 11 ani).
|