hmmm - n-as putea spune ca porumboiu a scos pana acum filmul sau 'mare.
l-am vazut pe vasluian intr-o discutie la tv cu cristian tudor popescu, in care chelul bombastic si obsedat de propria persoana spunea ca spectatorul ar putea sa strambe din nas in prima ora si jumatate (de plictiseala), dar ca ar trebui sa ramana pana la final, pt ca acolo 'se dezvaluie' tot filmul.
eu nu inteleg cum ar putea sa se plictiseasca spectatorul in primele 90 de minute cand are pe fundal peisajul citadin al vasluiului. orasul acesta tinde sa devina pt porumboiu ceea ce new york-ul devenea pt spike lee sau statul minnesota era pt coeni. la fel cum spike lee vede in new york un incubator al obsesiilor rasiale, al paranoiei (sper ca am pus genitivul corect) si al violentei mocnite, porumboiu a facut din peisajul vasluiului ceea ce mi s-a parut un spatiu intim, dar degradat si dezolant. la fel cum in 'desertul rosu' al lui antonioni peisajul industrializat, ruginit, mecanic, te sufoca prin lipsa de umanitate si asta se reflecta in starea eroinei, la fel si cel al vasluiului ajunge sa te sufoce: strazile inguste si adeseori neasfaltate, blocurile scorojite, imaginea intunecata, totul iti transmite o constiinta dezamagita (de contactul cu realitatea) si in permanenta zbatere.
am avut nevoie de cateva ore bune ca sa ma intorc la film, sa il analizez si sa imi dau seama ce relevanta are sa-l vezi pe cristi (bucur) sorbind supa sau citind definitii din dex la cererea sefului. sa-mi dau seama, cu alte cuvinte, daca 'a fost sau n-a fost' un film bun.
bun e cu siguranta, desi greoi si plin de adancuri destul de intortocheate.
sa-l vezi pe bucur sorbind supa inseamna sa-l insotesti in cele mai intime si 'statice' momente ale sale. dar n-are asta legatura cu ce se petrece in MINTEA sa ? in fiecare scena, discutie, contact cu colegii / prietenii / sotia, ai senzatia ca e pe alta lume, cu altceva pe minte. e acolo, dar nu-i 'acolo'. e cu gandul la baiatul pe care trebuie sa-l urmareasca, sa-l prinda si sa-l vara in puscarie.
dupa cum spunea si gorzo, confesiunea e sincera. desigur ca porumboiu putea sa dea in 'dostoievskianisme' - politisti filosofi, personaje superinteligente, dar in schimb te dezarmeaza prin onestitate. ce poate fi mai 'obiectiv' (dar si o confesiune mai sincera) decat o definitie citita din dictionar ? ce-ar face un om obisnuit (si ridicol de pedant) ca sa-i demonstreze altui om obisnuit (si nauc-din-topor) ca ce are el 'pe constiinta' ar cam trebui sa dispara ? sa discute despre nemurirea sufletului si inutilitatea existentiala ? nu cred, definitiile sunt la indemana oricui si sunt insensibil de non-mincinoase.
acestea fiind zise, mie mi-a placut sa vad in 'politist, adjectiv' un film despre ce se intampla atunci cand o perspectiva subiectiva si lipsita de fermitate (constiinta oricarui om cred ca poate fi descrisa asa) intra in contact cu legea (amuzant de 'obiectiva').
asadar, nu vad cum ai putea sa te plictisesti la filmul lui porumboiu, daca esti intr-adevar atent la ceea ce-ti ofera. si cate alte filme romanesti din ultima vreme ne-au oferit atata prilej de analiza si cugetare la 'politist, adjectiv' ?
