|
Cand vrei sa evadezi din cotidianul anost, filmele americane (mai ales cele vechi, grandioase si glamuroase) sunt cele mai indicate. Hollywood-ul a invatat (si absolvit cu brio) arta de a te transpune, pentru 2 ore, intr.o dimensiune paralela, in care poti fi oricine/orice doresti: de la steaua in devenire, la gangsterul cel mai de temut, la avocatul care dejoaca planuri conspiratoriale, la copilul care salveaza lumea povestilor, pilot sau eroul care salveaza lumea de tot felul de catastrofe. Filmele americane sunt placute nu numai pentru exercitiul de imaginatie propus, ci si pentru efectul catarhic.
Dar oricat ar fi de frumoase, pentru mine au un mare neajuns : majoritatea sufera de boala happy-endingului (cu atat mai urata cu cat e mai tras de par). Sure, fara el, cum de si.ar mai indeplini rolul pentru care au fost create (distreaza poporul; k unde e circ si paine, nu e revolutie), da' la un moment dat ti se acreste de atata fericire (cum din prea mult zahar sub diverse forme dai in diabet; si mori, intr.un final)!
De aceea prefer filmele europene, vechi si noi. Au si ele happy-endingurile lor, dar de cele mai multe ori iti arata lumea asa cum e ea, cu bune si rele, cu frumos si urat, cu scursori si maicute, cu umbra si lumina, si.ti da posibilitatea sa te cutremuri de frica sau sa razi in hohote, si sa apreciezi prin comparatie propria.ti viata. K pana la urma asta e scopul: nu sa vrei sa evadezi , ci sa vrei sa traiesti.
|