alb, verde viu, atât în casă, cât şi afară, şi multă-multă lumină sunt colţurile mele preferate. realizam acum că de ani nu mai citesc în balansoar pe balcon, probabil din cauza căldurii şi a petalelor de muşcate, care sunt peste tot, asemenea unei nisori colorate. dacă blocul meu nu ar fi la 50 de metri de-o intersecţie semaforizată, unde majoritatea maşinilor de intervenţie folosesc semnalele acustice pentru a trece pe roşu, şi dacă lângă intersecţie nu ar exista şi un părculeţ unde adolescenţii îşi fac, cu zgomot, veacul, noaptea, ar fi aproape ca la ţară, unde câinii, şi vacile, şi caii umblă de capul lor...
oricum, peisajul e foarte aerisit, verde, şi plăcut mirositor când înfloresc teii. vara, în nopţile de insomnie poţi calcula intensitatea traficului spre Bucureşti, ce de pe E81, adică hăt departe, dincolo de strada mea, dincolo de canal... atât este de linişte.
(casa mea de vis e din sticlă şi se afla musai în mijlocul unei păduri).