[saskiul]

@ ALS:

s-avem pardon: abuladze, paradjanov, soljenitin & tarkovski nu au respirat KIAR acelasi aer cu dostoievski

Cred, totusi, ca au respirat acelasi aer, doar accentele erau (e si normal sa fie asa) sensibil altele. Oricum, aveau aceleasi radacini. Fiecare din ei, la o privire atenta, se hraneste din duhovnicia crestina rasariteana. Sa ne gandim la mesajul din Cainta, Copacul dorintelor, Ruga (de la Abuladze), din Umbrele stramosilor uitati, Culorile rodiei, Legenda Fortaretei Suram etc. (de la Paradjanov), din Gulagul lui Soljenitin si, in fine, la tragedia personajelor dostoievskiene si tarkovskiene atunci cand "organul credintei s-a atrofiat". Si inca ceva, comun si esential atat la D cat si la T: incompatibilitatea totala cu materialismul, criza spirituala prin care trec personajele lor (un semn de sanatate, scria Tarkovski, o provocare, caci, etimologic, crisis = incercare). Despre o criza spirituala asumata e vorba in Stalker si, de fapt, in toate filmele lui T.

(nu-mi place dosto, asa k o sa-i enumar aici pe scriit. rusi care-mi plac: gogol, pushkin, tolstoi, turgheniev, lermontov, cehov, nabokov) - deja, aerul nu mai era rusesc, era sovietic!
e o mica-mare diferenta...

Aici nu pot sa va contrazic si nici nu-mi propun asta. Atat Dostoievski, cat si Tarkovski solicita de la cititor/privitor/ascultator (fie ca le sunt fani sau nu, indiferent cat de familiarizati sunt cu opera lor) o indelunga si profunda pregatire, atentie. E ca inaintea unei Spovedanii. Nu sunt deloc niste marturisitori (caci a-i numi artisti e prea putin) comozi. Te solicita integral. E mai mult, mult mai mult decat o chestiune de gust, de placere. Parerea mea. Asa cum, pastrand proportiile, Psalmii te solicita infinit mai mult decat o poezie clasica. Tensiunea (dar si chemarea, quest-ul) din scrierile dostoievskiene isi gaseste, peste ani, o filiatie stralucita in filmele lui Tarkovski. Profetia dostoievskiana "Frumusetea va salva omenirea" este infratita cu "Rusinea va salva omenirea" (Solyaris). Cat despre sensul frumusetii si rusinii in ziua de azi...Amandoi sunt pecetluiti de acea nostalghie, amandoi se simt stingheri in mediul apusean. Desi Tarkovski ii admira pe Bach, pe Wagner, pe Beethoven, Verdi etc. ii iubeste pe Durer, pe Breughel, Leonardo, pictorii renascentisti etc. iar Dostoievski (la fel ca Tarkovski) avea un cult pentru Don Quijote etc. Nu se pune problema infiltrarii aerului sovietic, cred, la Tarkovski.

'solaris' nu mi se pare un exemplu concludent in materie de 'invieri', deoarece conventia filmului este de parabola s.f. - adica un teren in care 'anything can happen'

Bine punctat. E vorba despre o conventie si nimic mai mult decat o conventie. A ales-o deoarece stia ca genul SF (el care avea oroare de inregimentarea intr-unul sau altul din genurile cinematografice) are priza la un public larg (Solyaris e filmul sau cel mai vazut), in plus putea sa treaca de cenzura mai usor decat in cazul unui film 'de actualitate'. Sa nu uitam insa ca 'anything can happen' si in Oglinda, si in Ivan, si in Compresorul, si in Nostalghia si in Sacrificiul, care nu sunt tributare conventiei SF. Si asta pentru ca, pe aceeasi filiatie dostoievskiana, Tarkovski s-a folosit de ceea ce Nicolae Steinhardt numea "fantasticul credintei", care "nu amăgeşte şi nu duce pe alte tărâmuri ale iluziei, care nu e simplă schimbare de decor; care nu tăgăduieşte realitatea, ci o transcende; care nici nu e fantastic pentru că nu distrează mintea cu un alai (o comedie) de alte lumi posibile tot neesenţiale, ci o solicită să se concentreze asupra realităţii; care nu stupeface ştiinţa, ci transfigurează lumea şi metanoizează eul." Poate ca in acest ultim cuvant se cuvine sa cautam 'crucea' filmelor tarkovskiene, in aspiratia catre metanoia. De aceea nu sunt deloc comode (si nici "politically correct").