[saskiul]

@ ALS:

intrebarea pe care mi-o pun - in leg cu prezenta unei imagistici fatzis crestine (ortodoxe) in unele filme ale sale (de la 'rubliov' la 'calauza'), intrucit ult 2, facute in 'regim de libertate', sint in mod semnificativ mai 'discrete' din acest pdv... - este daca nu era, pe undeva, si o forma fatzis-subversiva la adresa puterii sovietice (ceea ce nu exclude, desigur, faptul k a.t. kiar credea!).

Nu stiu ce sa spun. Posibil, dar oricum ar fi, nu putem sa nu remarcam ca filmele lui nu sunt ostentative, chiar daca presupunem ca sunt subversive in raport cu regimul in care au fost create.
Cele 2 filme facute in ‚regim de libertate’ nu-i tradeaza crezul. Dimpotriva. In plina libertate, el tanjeste dupa ceea ce ‚s-a pierdut’. Nu un ‚regim’, desigur’, ci o spiritualitate, o anume duhovnicie mai exact. Si-apoi, ‚inchisoare e peste tot’ (Stalker dixit)
Despre credinta lui Tarkovski ar fi multe de spus si de presupus. Dar era, dincolo de credinta, si o neincetata cautare („cred, Doamne, ajuta necredintei mele”, e si motto-ul evanghelic ales de Steinhardt pt Jurnalul fericirii)...

tin minte cit de 'complice' ne dadeam coate, vazind 'stalker' la preoteasa si-n alte locuri mai mult sau mai putin publice, in fata imagisticii 'ihtice'... ni se parea k marele artist tarkovski ne punea ditamai sopirlele pe marele ecran & ne intrebam cit de idioti erau cenzorii sovietici sa lase 'asa ceva'

Sigur, imi amintesc si eu receptarea Calauzei, atunci prin 1981 (si dupa). Din pacate un alt film de o asemenea anvergura si provocare...ideatica nu a mai aparut, nu numai in Romania. Intr-un fel poate ca aveti dreptate, ALS. Exista o legatura intre apasarea ideologica din acele decenii si forma ...subversiva a Calauzei (si nu numai)...Dar e, sa recunoastem, infinit mai mult decat o ‚soparla’...Dovada ca au apreciat-o si o apreciaza atatia care au avut si au alt background cultural, duhovnicesc, politic etc. De buna seama ca Tarkovski nu se adreseaza exclusiv crestin ortodocsilor (care nu sunt o masa omogena anyway).......

or, mie mi se pare k aceste 'sopirle' mai mult limiteaza poeticitatea filmelor, le reduce la un sens - care devine atit de dominant /orbitor incit eclipseaza celelalte, posibile, sensuri...

Corect. Dar daca punem intr-un context toate astea, intelegem ca sensul acesta...’unic’ nu poate fi inlocuit de altul. Ceea ce se poate este ca noi sa ajungem, treptat, cu rabdare, sa traim (experiem) acest...sens (ca 'metafora' sa fie una vie, nu moarta), nu? Exact cum se intampla si cu Biblia, cu icoana, cu muzica psatica etc. Ele au un sens, in Biserica. In afara ei exista pluralismul de sensuri. Nu stiu, poate nu m-am exprimat bine, imi cer scuze.

si asta, din pacate, mi se pare k a facut elena dulgheru - exemplul cel mai concludent fiind un citat din antoine de baeque (criticul francez, ex-'cahiers du cinema') care observa, f pertinent, k imaginea unui inger are ceva 'inspaimintator' (cred k a. de b. se referea la rindul lui la un vers din rilke: 'ein jeder engel ist schreklich'); poate k de baeque nu cunoaste simbolistica ortodoxa - si f probabil k dulgheru sa fie 'savanta' in ac kestiune -, dar paradoxul face k, atunci cind o imagine nu te duce imediat, automat & mura-n gura, la una dogmatica, frumusetea (poeticitatea) acelei imagini creste pe cale de consecinta pt k, semiotic/poetic vbind, isi sporeste sensul /sensurile.

Cunosc cartea lui Antoine de Baecque (Cahiers du Cinema, 1989) despre AT. N-am rezistat sa n-o cumpar de la ICA din London, some 10 years ago. Dar mai sunt si alte carti care nu se ‚inspaimanteaza’ de ingeri (poate pentru ca nu privesc la ingerii lui Grunwald si cei asemenea lor din pictura religioasa post-Reforma din occident, care l-a inspirat pe Mel, ci la ingerii lui Rubliov din icoana Sf. Treimi si cei asemenea lor?): The Films of Andrei Tarkovski – A Visual Fugue (Vida Johnson), Cinema as Poetry (Maya Turovskaya) etc.
Receptarea lui T in occident n-are cum sa nu piarda din vedere (sau sa nu minimalizeze) componenta aceasta duhovniceasca – element care, chipurile, ar limita, ar saraci etc. Tot astfel, un comentator ‚de acasa’ nu are cum sa nu remarce, la T, conexiunile nu doar cu Dreyer, Bergman, Bunuel, Kurosawa & co., ci si cu invatatura Sfintilor Parinti din Pateric si Filocalie, cu iconografia ortodoxa, cu spatiul liturgic (Zona, Camera dorintelor) etc.
Trebuie sa recitesc cartea E Dulgheru pentru a raspunde la aceasta intrebare. Nu stiu daca ED limiteaza si ingusteaza interpretatea operei lui Tarkovski. Cand am citit-o nu mi s-a parut. Deci nu ma pot pronunta inca.

Offret ziceam ca mi se pare bergmanian (dar gheara leului Tarkovski e clar acolo!) si cehovian. Paralela cu Dreyer este si ea posibila. Atmosfera din Ordet (unul din filmele preferate ale lui T), din Gertrud, din Dies Irae se simte pe ici, pe colo si ea.

semnele cinematografului lui a.t. sint 'adaptabile' contextului (in cadrul unei viziuni generale extrem de personale, fireste...) & k nu mi se pare o 'imbogatire' sa fie evacuate celelalte referinte (unele culturale, altele - pur cinematografice) in discutarea filmelor sale - cum ar fi, in cazul mult-comentatului 'stalker', trimiterea (evidenta, pt mine) la 'orfeu' al lui cocteau ; pe scurt: in locul unei hermeneutici 'cultuale', consider k e preferabila o hermeneutica larg-culturala

De acord. Unii se duc cu gandul la Orfeu, altii prefera sa se hraneasca cu semnificatiile ‚ihtice’. One man's meat is another man's poison.

ALS, multumesc pentru reply. I really enjoyed reading it.