Originally Posted by Bogdan.Andro:
Originally Posted by halebardul:
|
Ideea este: Ce inseamna filmul pentru voi? Cat va doare, cat conteaza? Cat de mult credeti in film? Si cat de departe poate merge credinta asta? E doar entertainment? Doar o meserie? Un hobby? Poate el deveni un crez? Sau un motiv pt fanatisme? Ce importanta are filmul in viata, ce greutate? Cat e de necesar, cum am trai fara el? Cat de departe ati mers sau ati merge pt el?
Ce putere are un film, ce poate face?
|
După cursuri, Wittgenstein era întotdeauna sleit ... Adeseori, ieşind din clasă, se repezea în oraş să vadă un film. Nu suporta să stea decât în primul rând de scaune. Se apleca înainte, în culmea încordării, şi nu/şi lua ochii de la ecran nici pentru o secundă. Nu/i plăcea să comenteze scenele de film şi nici să/i asculte pe alţii făcând/o. Se voia complet absorbit în acele clipe, indiferent cât de penibil sau artificial era filmul.
[...]
Wittgenstein nu căuta cinematograful nici pentru subiect, nici pentru informaţie, nici pentru tehnică, nici pentru artă. Filozoful dezgustat de sine şi de performanţele sale intelectuale reducea cinematograful la un simplu mediu producător de imagini – pur, nemijlocit, crud -, care cuplează spectatorul în priză directă cu sursa, cu operatorul imaginilor. ... Wittgenstein voia să se lipsească de imagini, parcă ar fi dorit să bage toate acele imagini cinematografice în sine însuşi.”
“... un subiect cognitiv, Ludwig Wittgenstein, dotat cu trei facultăţi (facultatea senzitivă, cea imaginativă şi cea intelectuală), caută să/şi suspende facultatea imaginativă proprie, prin intermediul absorbţiei direct în sufletul său a imaginilor generate de un operator exterior (filmul). Este ca şi cum Wittgenstein îl invită pe operatorul de imagini numit cinematograf să îi înlocuiască imaginaţia proprie. În felul acesta scurtcircuita intelectul de simţuri şi, ca atare, pe lângă faptul că se lăsa vrăjit, în sens tehnic, reuşea să suspende ceea ce considera a fi fost profunda lui inautenticitate, ca gânditor.”
Din capitolul “Despre scris, ascultare şi imaginaţie”, Discernământul modernizării. HRP |
Foarte tare asta, abia acum am observat-o.
Deci folosea filmul ca mijloc de "spalare a creierului" dar nu in totalitate ci numai pe partea de "imaginatie".
isi anula imaginatia proprie pentru a crea drum direct de la facultatea senzitiva la cea intelectuala. Pt ca el considera ca imaginatia statea intre astea doua, blocand, intermediind comunicarea intre ele.
Tare.
(desi nu-s de acord ca asta e menirea filmului, spalarea creierului de latura imaginativa
)