[ricutza]

Ricutza.

Este critica si ii place sa patrunda in profunzimile lucrurilor. E genul care se documenteaza destul de mult despre un subiect insa nu rezista la aprofundari academice - la un moment dat se satura.

In copilarie cred ca a fost destul de introverta si copiii nu prea se jucau cu ea In scoala primara cred ca erau cateva persoane, 2 sau 3, care isi bateau joc de ea. A avut o relatie buna cu bunicii, cred ca parintii mai degraba au absentat din copilaria ei (????)
E un om care a suferit mult in adolescenta si postadolescenta, pana ce s-a maturizat si si-a ales alte prioritati (profesia).

Totusi, desi aici pe forum se comporta foarte civilizat, are o doza de agresivitate moderata pe care de multe ori o comunica celor din jur (in viata reala): a rpt brusc relatii, fie de natura profesionala, fie de prietenie.

In prezent, nu cred ca are o relatie stralucita cu parintii ei - nu vorbesc des si ii viziteaza destul de rar (adica inafara de sarbatori, de cateva ori in plus).

Deci Ricutza, te cunosc minim, nu detin nici un fel de date biografice despre tine, habar nu am cat am nimerit.

p.s. si lately i-au reusit multe. asta sunt sigura.

Incerc sa raspund punctual si cat se poate de obiectiv. Te-as contrazice imediat legat de chestia cu aprofundatul. Dar imi rasuna in cap vocea lui tata care imi spune ca eu mereu incerc sa aranjez regulile dupa cum imi place mie. Deci probabil ca peundeva exista un adevar. Nu aprofundez uneori mai in amanunt, nu din plictiseala, ci pentru ca pur si simplu la un momentdat teoriile mele nu mai coincid cu teoriile celorlati. Am citit multe texte anul asta si faceam comentarii pe margine. Si uneori imi dadeam seama ca ma enerva atat de tare o idee a cate unui autor, ca nu mai puteam sa citesc si sa judec obiectiv restul chestiilor scrise de el. Il bagam direct in oala "nu suntem pe aceeasi lungime de unda".

Am fost introvertita in copilarie pentru ca am fost singura la parinti. Chiar n-am suferit ca nu se jucau copii cu mine pentru ca aveam veri si prieteni de varsta mea. Dar recunosc ca imi placea sa stau si singura (n-am suferit niciodata ca nu am frati) sau cu "oamenii mari".

Legat de scoala, am fost mereu iubita de toata lumea, fara a fi vreodata centrul atentiei. Pana in clasa a 12-a am fost in aceeasi clasa tot timpul cu vara mea. Ea ne facea grupul de prieteni, fiind mai sociabila si extrovertita. Si se implica foarte tare in ele, si de multe ori se certa cu multa lume (fiind mai pasionala). Eu eram mereu la locul meu, drept care tot timpul ma intelegeam bine cu toata lumea. Partea funny e ca la un momentdat, fara sa vreau am provocat si eu mici drame, dar nu mi-a reprosat nimeni nimic niciodata, ca toate castroanele se spargeau in capul verisoarei mele. Deci am avut mereu o situatie relativ privilegiata pentru ca faceam parte de fiecare data din grupul "cool" al clasei, dar fara a avea probleme cu restul. Bine, chestia asta a avut si o groaza de dezavantaje pentru ca nu am avut prietene atat de apropiate (de genul cum vezi prin filme) cum a avut verisoara mea. dar asta e, peste tot exista avantaje si dezavantaje.

Intr-adevar bunicii m-au crescut pana pe la 6 ani. Si parintii au fost relativ ocupati, ceea ce mi-a convenit foarte mult. De exemplu n-am inteles niciodata de ce trebuie sa faci lectii cu copilul inclusiv pana in liceu. Parintii mei nu mi-au controlat temele decat in primul trimestru din clasa 1. Bine, am si fost un copil deosebit de cuminte, deci n-aveau ce griji sa-si faca.
M-am inteles si ne intelegem in continuare super bine si tinem foarte mult unii la altii (desi nu suntem genul de familie in care sa sporavaim tot ce ne trece prin minte). Da, eu am fost mereu genul de om mai independent, mi-am dorit sa stau singura, acum am plecat din tara, dar asta nu inseamna ca nu ne intelegem foarte bine. Am avut o singura neintelegere majora, in clasa a 12-a cand m-am hotarat sa dau la UNATC. Nu prea le-a suras ideea si tata m-a obigat sa fac si o facultate serioasa (pe care n-am temrinat-o insa).

Legat de rupt relatiile brusc, nu e adevarat. Am avut oaresce momente catastrofale de care mi-am dorit sa ma indepartez cat mai repede, dar niciodata de oameni (mai ales de cei care mi-au fost apropiati). Stiu ca disparitiile mele de pe cinemagia pot parea bruste (fiind de multe ori cauzate de diverse dezamagiri) dar n-am rupt contacte cu oameni care au vrut sa tina legatura cu mine.

Ca de obicei insa, dau mai multe informatii personale decat este cazul (chestie care inevitabil mai devreme sau mai tarziu se intoarce impotriva mea), dar na, cinemagia o sa fie mereu febletea mea.