Am revazut in aceasta noapte
Amarcord 
.
This is pure cinema. Nici nu stiu de unde sa incep.
Sa-l situez undeva in epoca, nu are nici o legatura cu neorealismul, desi cred ca multi dintre actori sunt neprofesionisti, ma refer mai ales la copii, care au un rol foarte important aici. Prin ochii lor sunt vazute modelele de feminitate, evenimentele politice, vizita lui Musolini, scoala, familia.
Rama in care se desfasoara naratiunea filmului este constituita de un frumos orasel de provincie locuit parca numai de o mana de oameni - toti oamenii care apar in film.
Ca momente, Fellini alege sa vorbeasca despre cateva sarbatori si evenimente importante ale acestui orasel, de-a lungul unui an intreg. Filmul incepe cu primavara, cand prin aer pluteste puful galben al plopilor si se termina tot cu primavara. Primavara numarul 1 este povestita prin intermediul sarbatorii locale a primaverii, cand pe un munte de lemne, localnicii dau foc unei vrajitori din carpe, iar a doua primavara este redata prin nunta Gradiscai, una din frumoasele localnice de care erau indragostiti baietii: prototipul de femeie matura, robusta (nu chiar ca Saraghina de robusta), senzuala si sentimentala.
Motivul principal al filmului este sarbatoarea, petrecerea, evenimentul. Adica totul se intampla in film pe acest fundal, insa impresia generata este aceea ca si intr-o zi banala in care nu se consemneaza nimic, orasul si locuitorii lui suntla fel de vitali, individuali, expresivi si plin de dorinte si intentii.
Un personaj foarte haios este Istoricul, un domn elegant care apare din cand in cand in film oferindu-ne informatii despre arheologia, geologia, geografia si istoria diferitelor cladiri si puncte importante din oras, si pe care nimeni nu il ia decat in deradere, aruncand fie cu bulgari de zapada in el, fie facand bascalie de el. Interesant ca, la fel ca in filmele lui Godard, Istoricul ni se adreseaza direct noua, spectatorilor, uitandu-se fix in camera de filmat.
De altfel, filmul se incheie in maniera aceasta: la nunta Gradistei, apropiindu-se de sfarsit, unul dintre meseni (un vanzator ambulant tzacanit) se uita in camera si anunta sfarsitul nuntii (si implicit al filmului, al petrecerii) spunandu-ne: "Acum duceti-va cu totii acasa".