Si mie-mi plac 8 si 1/2 si Amarcord.Foarte mult chiar. Dar orice poveste ar trebui sa aiba structura ei narativa. O poveste simpla neorealista ca La strada e liniara. Pe cand, atunci cand iti botezi un film cu numarul curent al poductiilor si habar n-ai ce-o sa turnezi (plus ca pe plan personal te bantuie tot felul de probleme/obsesii si l-ai citit de curand si pe Freud), numai structura liniara nu poti adopta. La fel cu Amarcord, cursul amintirilor nu poate fi liniar. Cinste lui Fellini ca stie sa-si gaseasca limbajul potrivit pentru ce vrea sa spuna. Vorbesc despre el de parca-ar mai trai. Trebuie sa ma psihanalizez. Then again: eu ma cred Jacques Tati. Ce vrei mai mult?
Daca-ti place suprarealismul cata de vezi Antract al lui Rene Clair. Cred ca e savuros. Nici eu nu l-am vazut dar am citit aseara decupajul si promite ... Si vizionare placuta cu Amarcord!