|
Sunt întru totul de acord cu asta.
O prietenä cu ESP mi-a spus, la câteva luni dupä moartea Arellei, cä ar fi cazul sä-mi revin: fericirea ei de a fi la Dumnezeu era umbritä de prelungirea durerii mele, pe care o simtea.
Acelasi lucru e valabil si în cazul agoniei celor dragi. Dacä e evident cä Dumnezeu îi cheamä la ei, suntem datori sä le usuräm trecerea (nu neapärat s-o "gräbim", dacä nu e chiar un caz extrem - dar mäcar printr-o atitudine seninä de "facä-se voia Lui Dumnezeu!"), nu sä ne agätäm de picioarele lor si sä-i tinem cu forta aici.
(In acest sens, pentru cazurile cvasi-extreme, o solutie de compromis acceptabilä e "deconcectarea de la aparate" - luatä la modul cel mai larg.)
|