|
Nu vreau sa intrerup un/o catfight dar ma simt dator sa apar complexitatea lui Fellini. Sensibilitatea lui Fellini din filmele neorealiste este o dominanta a operei lui - se prelungeste in Amarcord, Roma, Ginger si Fred si pana la Voce de la luna (ultimul). Asta e omul Fellini. Cinste lui ca avansand in viata si-a diversificat preocuparile, a "problematizat viata" si ne-a luat cu el intr-o lume fantastica si foarte personala.
Mai cred ca party-goer-ul Marcello e "pierdut" pe cand Cabiria e "salvata". Iar la intrebarea ta finala raspunsul meu ferm este NU. Opera lui Fellini este creata asa cum slefuiesti diversele fatete ale unei pietre pretioase. Totul e acolo de la bun inceput dar e nevoie de munca pentru a pune in evidenta frumusetea si glamourul. Cred ca Fellini a facut filme neo-realiste cand curentul era la maxima inflorire (si l-a dus pe "noi culmi"), apoi cand a avut posibilitatea/bugetul a incercat sa iasa din realism si sa-si dea frau liber fanteziei (nu intotdeauna cu cele mai bune rezultate - mie nu-mi plac prea mult nici Satyricon, nici Casanova). Iar mediul in care s-a invartit, niste simple marionete, folosite dupa cum a avut chef si dupa cum o cereau nevoile filmului. Parerea mea ...
|