|
L-am avut pe tatäl meu, care a murit de cancer când aveam 18 ani. Nici eu nu m-am gândit la euthanasie (nici nu cred cä stiam de existenta ei, pe-atunci, ca sä-mi pun problema), dar a fost cea mai extremä experientä de acest gen pe care am avut-o pânä acum.
Plus diverse cazuri de Alzheimer cu care am avut - si încä mai am - de-a face; am si tradus o carte cu subiectul ästa. Si cazul unei mätusi apropiate, despre care deocamdatä nu vreau sä vorbesc. Pe altele le cunosc din relatäri, descrieri - si cred cä pot empatiza cu ele. Cel mai tare m-a marcat stuatia a lui Remko, bäiatul olandez de care am povestit mai sus (acolo era într-adevär ceva inimaginabil).
|